Mihai Stoica a rămas uimit când a văzut posesia și calmitatea din jocul celor de la Brighton și a dat de înțeles că și FCSB ar trebui să abordeze un stil similar.
Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a distribuit un clip video în care cei de la Brighton prestau un joc incredibil de posesie, deși erau extrem de presați de echipa adversă. Oficialul roș-albaștrilor a dat de înțeles că i-ar plăcea ca formația bucureșteană să preia calmitatea din jocul „pescărușilor”.
„Trebuie să învățăm să jucăm și noi așa, dar mai durează”, a transmis Mihai Stoica.
Luna trecută, Farul Constanța, campioana României, anunța oficial că Adrian Mazilu va pleca la Brighton & Hove Albion, însă cu precizarea că mutarea se va realiza abia în luna decembrie.
„Farul Constanța și Brighton & Hove Albion au ajuns la un acord privind transferul internaționalului de tineret Adrian Mazilu la formația din Premier League. Acesta va rămâne însă la Farul până în luna decembrie!
Prin locul 6 ocupat în clasament în ultimul sezon din Premier League, Brighton reprezintă cel mai important club la care este transferat un fotbalist român în ultimii ani !
Adrian Mazilu a debutat pentru Farul Constanța în sezonul trecut și în cele 21 de partide disputate în campionat și Cupa Româniri a marcat 7 goluri și a oferit 1 pasă decisivă”, anunța Farul.
Mihai Stoica nu a fost deloc uimit când a aflat de mutarea lui Adrian Mazilu în Premier League și a avut numai cuvinte de laudă pentru „perla” Farului.
„Brighton a văzut un jucător care, la nici 18 ani și la primul meci în cupele europene, nu a arătat rău deloc. E un jucător care are tupeu mare.
Nu l-am văzut la niciun meci să aibă trac. El are o calitate fantastică. Tot ce face, face într-o foarte mare viteză. Când faci totul în viteză, coordonarea îți vine și cu experiența. El are viteză excepțională”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER