Mihai Stoica a ținut să aibă ultimul cuvânt în conflictul cu Dumitru Dragomir! Managerul lui FCSB îi amintește fostului președinte LPF ce spunea în urmă cu șase ani: „E loc pe planetă și pentru slugi!”

Mihai Stoica, managerul general al lui FCSB, a ținut să aibă ultimul cuvânt în conflictul cu Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, și a postat un mesaj pe Facebook.

Conflictul dintre cei doi a pornit după meciul dintre FCSB și Viking, când Dumitru Dragomir a fost foarte revoltat de ceea ce a văzut pe teren.

Mihai Stoica a răbufnit apoi la adresa lui Dumitru Dragomir și i-a transmis că „habar nu are”.

Mihai Stoica a ținut să aibă ultimul cuvânt în conflictul cu Dumitru Dragomir! Managerul lui FCSB îi amintește fostului președinte LPF ce spunea în urmă cu șase ani

Reacția lui Mihai Stoica nu a rămas depedepsită, iar Dumitru Dragomir i-a aruncat cuvinte grele. Printre acestea, l-a numit „slugă” și „atârnător”.

Pentru că nu putea lăsa lucrurile așa, Mihai Stoica a reacționat cu un mesaj menit să îi închidă gura lui Dumitru Dragomir.

„N-am cum să întrețin o polemică cu acest personaj. În plus, țin prea mult la Bogdan Dragomir. Până la urmă, e loc pe planetă și pentru atârnători, slugi, sifoane și măscărici”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook, mesaj alături de care a atașat o captură cu o declarație a lui Dumitru Dragomir, din anul 2016.

„Omul cel mai potrivit pentru a prelua șefia LPF după plecarea mea e Mihai Stoica. Este un băiat deștept și uns cu toate alifiile”, spunea atunci Dumitru Dragomir.

Publicat: 20 08. 2022, 10:39