Mihai Stoica a vorbit despre problemele de lot care o macină pe FCSB: „Nu e bine!”
Pe 21 noiembrie 2024, FCSB o va întâlni pe FC Botoșani, în partida restantă din etapa 4 a Superligii, iar roș-albaștrii se vor deplasa în Moldova fără mai mulți titulari.
Mihai Stoica, managerul general al campioanei României, a vorbit deschis despre problemele de lot și a mărturisit că situația actuală de la nivelul echipei nu e tocmai bună.
Meme Stoica nu e la fel de optimist ca Gigi Becali. Ce a spus înaintea disputei FC Botoșani – FCSB
Elias Charalambous a pierdut 9 vedete de la FCSB dintr-un foc, după ce fotbaliștii au fost convocați la loturile naționale. Nu mai puțin de 5 jucători de la campioana României vor merge să ajute naționala lui Mircea Lucescu în disputele cu Kosovo și Cipru, ultimele din Liga Națiunilor.
Risto Radunovic va merge, de asemenea, la lotul Muntenegrului pentru partidele din Liga Națiunilor, în timp ce Ngezana și Kiki vor reprezenta Africa de Sud, respectiv Benin, în preliminariile Cupei Africii pe Națiuni. Și, nu în ultimul rând, FCSB l-a pierdut și pe Alexandru Musi, care va merge la lotul reprezentativei U20 pentru meciurile din Elite League cu Portugalia și Italia.
Însă, aceste absențe nu sunt principalele probleme pentru FCSB. Campioana României este lovită de un val de accidentări în această perioadă și, de asemenea, mai mulți jucători au avut diverse alte probleme medicale, precum gripă sau toxiinfecție alimentară.
În plus, Crețu și Șut sunt suspendați pentru partida FC Botoșani – FCSB, care e programată pe 21 noiembrie, de la ora 20:00. Având în vedere contextul dat, Meme Stoica nu a putut să nu recunoască faptul că echipa trece, în aceste zile, printr-un moment foarte delicat:
(n.r. – despre Octavian Popescu) Lovitura aia de la Vlădoiu… La antrenament s-a lovit din nou şi e o durere foarte mare, pe care o poţi suporta până la un anumit nivel, iar dacă te mai loveşti o dată… ştiţi cum e. Chiricheş a simţit o înţepătură la gambă la încălzire şi nu a vrut să rişte. E mai bine, că putea ieşi în minutul 1 şi asta ne mai lipsea. Eram subţiri, că avem accidentaţi şi suspendaţi. La Chiricheş e prea din scurt să vedem ce are, va face un RMN. Dacă a simţit o înţepătură în gambă e o leziune fibrilară. Fibrele plesnesc, iar dacă plesnesc puţin e contractură, spasm muscular, iar cu cât e mai mare se schimbă denumirea în întindere, rupturi. Creţu şi Şut sunt suspendaţi (n.r. – cu Botoşani), avem şi doi jucători care nu vor fi, Ngezana şi Risto Radunovic (n.r. – convocaţi la Africa de Sud şi Muntenegru). Băluţă a intrat, a pus o contră cu Cristea şi s-ar putea să-şi fi întins un ligament la genunchi. Urmează să vedem despre ce este vorba. Nu e bine. Panţîru a venit şi a rămas în cameră, că era gripat. Luis Phelipe a avut toxiinfecţie şi a rămas acasă. Când e să se întâmple…”, a declarat Meme Stoica, la Prima Sport.
Gigi Becali nu își face probleme și e convins că FCSB va câștiga cu FC Botoșani
Nu la fel de stresat ca Mihai Stoica este patronul Gigi Becali, care a transmis răspicat că FCSB va trebui să o învingă pe FC Botoșani chiar și cu Andrei Vlad în calitate de fundaș dreapta.
Știi care e treaba? Joci cu FC Botoșani, ai posibilitate să vii pe locul 2, la 3 puncte. Păi atunci trebuie să bați, chiar dacă îl pui pe Bîrligea fundaș dreapta. Și tot trebuie să bați, înțelegi? Îl pun pe Vlad fundaș dreapta, na! Trebuie să bați, mă, nu se discută!”, a transmis Gigi Becali, la Fanatik.
În același timp, atunci când a fost pus în postura de a vorbi despre unii dintre jucătorii accidentați, patronul FCSB a mărturisit că aceștia nu au probleme serioase:
S-au dus problemele la Tavi, ce probleme. N-are mari probleme. Băluță ce probleme are? Că doar a fost puțin răcit, ce probleme… A intrat și nu a avut nicio problemă. Ăsta, Olaru, nu mai are nicio problemă. Și aseară putea să intre, dar a zis că nu vrea. Deci problemele…”, a mai declarat patronul FCSB.