Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului FCSB, a anunțat ce se întâmplă cu Vlad Chiricheș, fundașul central în vârstă de 33 de ani, ieșit accidentat din meciul cu UTA Arad.
Meciul dintre UTA Arad și FCSB s-a disputat luni seară, în cadrul etapei a șaptea din Superliga, pe Stadionul „Francisc Neuman” și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-1, după golurile marcate de către Fabry, din penalty (min. 18), respectiv Cooper (min. 60). Pentru roș-albaștri a înscris Coman (min. 4). FCSB a jucat în inferioritate numerică după eliminările lui Pantea (min. 45+4), respectiv Coman (min. 83).
În minutul 73 al acestei partide, Vlad Chiricheș a încercat să îl blocheze în marginea careului pe Rareș Pop, a simțit ceva la picior și a început să șchiopăteze. După ce faza s-a consumat, fundașul s-a întins pe gazon și a primit îngrijiri medicale. Elias Charalambous a fost nevoit să îl introducă pe Siyabonga Ngezana, fundașul central sud-african în vârstă de 26 de ani.
La o zi după partidă, Mihai Stoica a anunțat că Vlad Chiricheș a suferit o ruptură și că fundașul va fi nevoit să stea pe tușă în jur de trei sau patru săptămâni.
„La Vlad Chiricheş e ruptură. Simte şi atunci când merge. Va sta 3-4 săptămâni. Ar trebui să revină într-o lună. Culmea, joci pe sintetic, joci la trei zile, şi nu păţeşti nimic. El se pregăteşte extraordinar, însă iată că s-a întâmplat acum accidentarea. Chiricheş e o achiziţie foarte bună, chiar dacă s-a întâmplat asta acum”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Cotat la 900 de mii de euro de către Transfermarkt, Vlad Chiricheș a ajuns la FCSB în vara acestui an, din postura de jucător liber de contract după despărțirea de Cremonese. În acest debut de sezon, fundașul a jucat patru meciuri pentru FCSB în Superliga și alte trei în Conference League.
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, l-a criticat dur pe Vlad Chiricheș după meciul de la Arad.
„FCSB a fost jalnică. Cu doi eliminați, nu legau o pasă… fiți atenți ce vă spun. Până nu-l scoate pe Chiricheș, o să piardă la meciuri… ori să-l împingă în față și atunci e altceva. Numai accidentat e Chiricheș de vreo cinci ani. Eu l-am susținut, l-am lăudat când trebuie. Problema e că acum e ros de rugină”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER