Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica, nu s-a mai putut abține și i-a răspuns lui Mihai Rotaru, care a depus un memoriu la Federația Română de Fotbal pentru a-i interzice să mai apară ca invitat la Orange Sport.
Inițial, Mihai Stoica a refuzat să îi răspundă criticilor lui Mihai Rotaru deoarece îi făcuse o promisiune unui prieten, însă nu s-a mai putut abține după ce a aflat că finanțatorul rivalei Universitatea Craiova a depus un memoriu la FRF pentru a-i interzice prezența în calitate de analist la Orange Sport.
„Memoriul ăsta la Federație e la fel de stupid ca atunci când ar face un memoriu ca echipa lui să primească două puncte când termină la egalitate. Ar putea motiva că rămâne un punct în aer. E atât de ridicol! Ce legătură are prezența mea aici cu exprimarea opiniei? Îmi pot exprima opinia aici, la toate televiziunile, pe toate rețelele de comunicare. Eu orice scriu pe Facebook se preia imediat.
M-a jignit non-stop și am remarcat asta. I-am promis unui prieten comun pe care îl respect foarte mult că nu voi mai ironiza. Săptămâna trecută l-am lăsat pe Rotaru să vorbească de FCSB. Știți bine ieșirile, a avut și la adresa mea, că adversarii ar avea ceva cu FCSB pentru că sunt eu acolo. Ar vrea să joace mai bine cu noi, trag eu concluzia mai slab cu alții… e foarte sofisticat mesajul transmis.
Nu l-am văzut intervenind pe la Comedy Central, deși ar fi fost perfect acolo. În rest a vorbit peste tot. N-ai cum să susții o asemenea aberație. Oare mă lasă să am pagină de Facebook? Măcar la emisiunile de Champions League pot să particip, să îmi etalez cunoștințele? Ce înseamnă asta? Colaboratori la emisiunile de profil sunt de ani de zile în România”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
Marius Avram a avut și el ceva de spus în contextul conflictului dintre Mihai Rotaru și Mihai Stoica. Fostul arbitru nu vede rostul acuzațiilor făcute de Stoica, considerând că răspunsul FRF la memoriu va fi în defavoarea acestuia deoarece Federația are deja un specialist angajat în televiziune.
„Având în vedere că și Federația Română de Fotbal are un specialist angajat la televiziune, la aceeași televiziune, e clar că răspunsul Federației va fi în defavoarea cererii. Sau întâi trebuie să își curețe propria curte și apoi să vorbească despre alții dacă au voie sau nu au voie sau să le interzică altora de la cluburi. Deci, până la urmă, eu zic că nimic nu împiedică orice club din Liga 1 să aibă un om, dacă televiziunea consideră că e o afacere privată și e un plus valoare vreun reprezentant al vreunui club…”, a explicat Marius Avram, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER