Mihai Stoica și Andrei Nicolescu, față în față înainte de Dinamo – FCSB: „Aş vrea cele trei echipe din Bucureşti în play-off”

Dinamo se duelează cu FCSB în prima etapă de după pauza internațională pe 20 octombrie, de la ora 21:00. Meciul va avea loc pe Arena Națională și va conta pentru etapa a 13-a a Superligii. Înainte de duelul de pe 20 octombrie, conducătorii celor două echipe, Andrei Nicolescu și Mihai Stoica au prefațat partida de pe Arena Națională.

Meciul este unul de interes maxim pentru cele două echipe, iar 40.000 de fani și-au anunțat prezența în derby-ul României, iar cei doi conducători și-au exprimat opiniile cu privire la ce așteptări au de la meciul dintre Dinamo și FCSB.

Ce așteptări are MM Stoica de la derby-ul României

MM Stoica a comentat forma celor două echipe și a spus ce așteptări are de la derby-ul României. De asemenea, nici Andrei Nicolescu nu a ezitat să-și expună așteptările cu privire la derby.
„Mai ales acum când cred că ambele echipe o să fie în play off, sper să ajungă, chiar şi Rapidul, aş vrea să fie 3 echipe din Bucureşti în play-off, nu e foarte uşor pentru că pentru asta trebuie să cadă cineva, CFR, Craioova, U Cluj, Galaţi. O să fie ceva bătaie”, a declarat MM Stoica, potrivit Prima Sport.

Dinamo și FCSB, înțelegere la nivel de organizare a derby-ului

Cei doi conducători au mai spus și ce măsuri de organizare și securitate se vor lua în cadrul meciului, pentru a evita orice fel de evenimente neprevăzute și care ar perturba buna desfășurare a meciului și de asemenea să fie evitate și incidentele din tribune.

„Se semnează un protocol şi la nivel de bilete, şi la nivel de peluză, care va fi valabil tur-retur. E mai bine să avem un stadion plin, vom avea măsuri de securitate sporite”, a declarat Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo.

„Meciurile acestea sunt speciale. Asta e realitatea, abia aştept. Mai ales acum când cred că ambele echipe vor ajunge în play-off. Sper să ajungă şi Rapid. Mi-ar plăcea să fie trei echipe din Bucureşti în play-off, dar va fi greu, pentru că trebuie să cadă cineva.

E ceva bătaie anul acesta. Va fi altceva. Între suporterii dinamovişti şi ai noştri a fost mereu o relaţie de respect reciproc. N-au fost probleme. Anul trecut am asistat la discuţiile dintre ei, au zis «Nu semnăm, mergem pe cuvânt». Şi cei de la Dinamo şi-au respectat cuvântul”, a spus și Mihai Stoica,  președintele Consiliului de Administrație al FCSB.

Publicat: 10 10. 2024, 21:06