Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, s-a declarat surprins de situația lui Sergiu Buș, atacantul în vârstă de 30 de ani împrumutat de către CFR Cluj la Chindia Târgoviște.
Sergiu Buș a plecat de la FCSB în ianuarie 2021, în Coreea de Sud, la Seongnam FC, echipă care a plătit în schimbul său suma de 300 de mii de euro. După doar un an, acesta a revenit în România, la CFR Cluj, unde a jucat doar opt meciuri într-un an, în Superliga.
Cotat la 200 de mii de euro de către Transfermarkt, Sergiu Buș a fost împrumutat de către CFR Cluj la Chindia Târgoviște în luna ianuarie a acestui an. De atunci, fotbalistul a jucat zece meciuri pentru dâmbovițeni, în Superliga, fără a înscrie însă vreun gol.
Accidentările l-au chinuit pe Sergiu Buș, iar Mihai Stoica nu își explică situația medicală a fotbalistului, având în vedere faptul că 30 nu este o vârstă atât de înaintată în fotbal.
„Vorbeam cu Sergiu Buş, că ne-am întâlnit întâmplător, mergea şi el la Cluj, ieri, când am plecat la stadion. Sergiu Buş nu a avut probleme cu accidentările niciodată.
Nu e nici în vârstă. La Cluj, a făcut şapte rupturi. Inexplicabil! Dar se întâmplă câteodată. De regulă, sunt jucători care au probleme musculare toată cariera, vezi Chiri (n.r. Chiricheş), săracul, care are nişte probleme…
Şi nu pot spune câte a făcut şi cât s-a dezvoltat… absolut totul face corect, dar uite că se rupe în continuare”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
„Sergiu Buș s-a reaccidentat, cred că e a 10-a sau a 11-a ruptură în acest sezon, ceva nu e în regulă” – Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj, în noiembrie 2022
Sergiu Buș și-a cerut drepturile financiare la comisii, iar CFR Cluj este bună de plată
„Pretenții financiare – Admite cererea. Obligă clubul la plata drepturilor financiare restante conform Acordului de rescadențare. Cu recurs”, a transmis Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor, potrivit LPF, la începutul lunii martie.
Sergiu Buș mai are de încasat cinci salarii de la CFR Cluj, adică suma de 75 de mii de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER