Mircea Lucescu, dezvăluiri explozive despre cum au câștigat fraudulos titlul în România două dintre cele mai neașteptate campioane din istorie! „S-au dat bani mulți atunci!”
Mircea Lucescu a făcut dezvăluiri explozive despre cum au câștigat fraudulos titlul în România două dintre cele mai neașteptate campioane din istorie.
Experimentatul antrenor a vorbit fără perdea și a dezvăluit și motivele pentru care nu s-a gândit să se întoarcă în fotbalul românesc, nici măcar la echipa națională.
Mircea Lucescu a dezvăluit cum au fost câștigate fraudulos două titluri în România
Mircea Lucesc a vorbit fără perdea despre problemele din fotbalul românesc și a declarat că două echipe, cele mai neașteptate campioane din istoria recentă, au cucerit titlul fraudulos.
Întrebat dacă s-ar mai întoarce să antreneze în România, chiar pe banca echipei naționale, legendarul antrenor a declarat că unul dintre motivele pentru care refuză acest lucru este reprezentat de corectitudinea îndoielnică de care au dat dovadă, de-a lungul anilor, conducătorii fotbalului de la noi din țară.
Mai exact, Mircea Lucescu s-a referit la titlul câștigat de Oțelul Galați, în sezonul 2010-2011, respectiv la titlul câștigat de Unirea Urziceni, în sezonul 2008-2009. „Il Luce” a dezvăluit că succesul acestor două formații nu a fost bazat doar pe merite sportive și că tot scenariul a fost planificat pentru că „a vrut cineva”.
„(n.r. V-aţi dorit să mai antrenaţi echipa naţională?) Au mai fost câteva tentative, dar nu am fost foarte decis. Nu vreau să mă mai întorc în trecut. În perioada aia nu era nevoie de mine, la tot ce se întâmpla în fotbalul românesc atunci, cu Mircea Sandu. Câştigau echipele pe care le voiau ei. Unirea Urziceni a câştigat pentru că a vrut cineva, Oţelul Galaţi a câştigat tot pentru că a vrut cineva. S-au dat bani mulţi atunci. Aşa se spune, aşa am auzit”, a spus Mircea Lucescu, la EuroCast.
Declarațiile făcute de Mircea Lucescu ar putea ridica mari semne de întrebare, având în vedere că ambele echipe, atât Oțelul Galați cât și Unirea Urziceni, au dispărut din peisaj imediat după cucerirea titlului și după participarea în cupele europene.
Mircea Lucescu, așteptat să se întoarcă în Superliga României
În ultimele luni s-a vorbit despre posibilitatea ca Mircea Lucescu să se întoarcă în fotbalul Românesc, la Dinamo sau la Rapid. Recent, s-a scris că Dan Șucu își dorește să ajungă la o înțelegere cu experimentatul antrenor.
Mircea Lucescu a scris istorie în Giulești, unde a reușit să câștige trei trofee ca antrenor, printre care și titlul, în sezonul 1998-1999. În acel sezon, Rapid avea un parcurs aproape perfect, suferind o singură înfrângere, în fața celor de la Dinamo București, o altă echipă implicată în lupta pentru câștigarea titlului de campioană a României.