Mircea Rednic a făcut show la conferința de presă. Și-a dat jos bluza albastră și i-a transmis un mesaj lui Adrian Mititelu: „Să-l lase pe Adiță”. VIDEO

Redactor:
Călin MNERIE
Mircea Rednic a făcut show la conferința de presă. Și-a dat jos bluza albastră și i-a transmis un mesaj lui Adrian Mititelu: „Să-l lase pe Adiță”. VIDEO
FOTO: Flaviu BUBOI/SPORT PICTURES
  • Publicat:

Mircea Rednic a făcut show la conferința de presă ce precede meciul celor de la UTA cu FC U Craiova, de luni, de la Arad, ultimul pentru echipa sa pe teren propriu din acest sezon.

În momentul în care i s-a amintit faptul că urmează partida cu oltenii lui Mititelu, antrenorul utist a dorit să-și schimbe outfitul, căci se prezentase în fața jurnaliștilor în albastru. Apoi, a apărut într-un tricou gri, culori în care FC U mai joacă în deplasări, astfel că a apelat la Rareș Pop pentru o jachetă „roș-albă” pe care a îmbrăcat-o înainte de a începe să vorbească despre ceea ce se va întâmpla în a doua zi de Paști.

Rednic: „Nu au cum să ne omoare, aici suntem puternici”

La rândul său, Rednic a urmărit discursul lui Adrian Mititelu jr în vestiarul formației din Bănie, după succesul cu 3-2, cu U. Craiova, care se încheie cu îndemnul de a-i „omorî” pe jucătorii arădeni cu ocazia penultimei partide a play-outului Superligii.

FC U Craiova se află înr-o situație foarte grea, aproape disperată și are nevoie de puncte ca de aer pentru a ajunge măcar la barajul de menținere în Superligă. „Nu știu, dacă ne omoară, în ghilimele. Nu au cum, aici suntem puternici. Dar, mai mult ca sigur, va fi un meci greu, sigur vor juca la maxim. După cum îl cunosc pe Adrian senior, vor avea o primă dublă, e cam ultima șansă a lor. La ei nu mai este loc de calcule, de socoteli, de ce vreți voi. Vin clar după trei puncte, dar noi jucăm acasă, am înțeles că biletele se vând, mai mult ca sigur va fi plin”, a declarat Mircea Rednic.

„Cum s-a băgat el, a transferat el…deci eu nu am avut avantaj”

Și tot legat de fiul patronului de la FC U Craiova, experimentatul tehnician al „Bătrânei Doamne” a avut o sugestie.

„Nu o să le arăt filmarea cu discursul lui Adrian jr., dar, oricum, l-am urmărit și chiar mi-a plăcut. Nu dau sfaturi, dar ar fi bine ca să-l mai lase Adrian senior și pe fiul său în față. Bine, acum o să se zică că eu am tot interesul, căci, atâta timp cât a condus Adrian Mititelu jr., Luana (n.a. fiica impresar antrenorului celor de la UTA) a transferat 4-5 jucători buni. Cum s-a băgat el, a transferat el…deci eu nu am avut avantaj. Dar, ambii sunt sufletiști și buni, e echipa lor, sunt banii lor.

E clar că suferă și-și doresc, dar pe mine mai puțin mă interesează. Pe mine mă interesează ca noi să câștigăm meciul de luni. O să fie o atmosferă frumoasă și îmi doresc foarte mult să terminăm cu o victorie acasă, toată lumea să fie fericită. Avem numai de câștigat, rămânem pe prima poziție și vedem ultima etapă”, a adăugat Mircea Rednic, care a lucrat la Universitatea Craiova cu Adrian Mititelu.

Rednic se va afla în postura de a-i decide soarta lui Dinamo. Clubul său de suflet este pe loc de retrogradare directă și va depinde de punctele cu UTA.

„Pe mine nu mă interesează de alții, pentru noi toate meciurile sunt importante, sunt grele. Nu facem calcule, în sfârșit, e primul an în care nu facem calcule. Adică facem ca să ne fie bine și ca imagine, acum suntem pe primul loc, mai sunt două meciuri și noi ne urmărim interesul. Și legat de meciul cu Dinamo, să revenim în timp. Ce am zis eu când am venit la UTA în urmă cu un an? Să nu cădem la baraj cu Dinamo. De ce? Pentru ca eu sunt într-o situație aparte, deloc ușoară, o să fiu înjurat.

Dar, eu nu cred că are cineva în toată viața asta de jucător, de antrenor, să-mi reproșeze ceva, n-am participat și nu mă interesează de nici o echipă. Pe mine mă interesează echipa mea, pentru că am suferit mult în prima parte, am pus mult suflet, am fost și la un pas să nu mai fiu. Iar dacă Dinamo a ajuns în situația asta, înseamnă că lucrurile nu au fost făcute cum trebuie. E treaba lor, nu e treaba mea, treaba mea e să aliniez cea mai bună formulă, să fiu inspirat la schimbări și să câștigăm cele două meciuri. Eu n-am treabă cu nimeni, nu mă interesează, nu mai vorbiți că sunt dinamovist, nu am nicio treabă. Și la Rapid am fost atâția ani și am luat trofee, pe unde i-am prins i-am bătut, nu am nicio treabă cu nimeni”, a completat Rednic.

Arădenii s-au despărțit de Vlad Morar, urmează Freitas

UTA încheie cu destule probleme de lot sezonul. Mircea Rednic susține că nu și-a recuperat nici unul dintre jucătorii cu probleme medicale, în afara portughezului Pedro. Benga, Fabry, Lawrence, Stanciu și Freitas rămân accidentați, ultimul dintre ei nemaintrând nici în planurile tehnico-tactice ale staffului tehnic al arădenilor, din moment ce nu i se va mai prelungi contractul. „Marcelo e accidentat, și-a luat bilet deja. Are opțiune, deși trebuia notificat în decembrie, până în 31 decembrie. Eu trebuie sa fac o analiză foarte bună legat de jucătorii care vor rămâne, de comportament în primul rând, ca asta contează foarte mult.

Și, după aia, de joc. Deciziile nu le iau singur, ci împreună cu conducerea, deși eu am ultimul cuvânt de spus. Nu vrem să greșim. Clar va rămâne un nucleu care a dus greul în perioada asta și încercăm să completăm cu jucători care să aducă un plus și de calitate și de fizic, pentru că aici suferim. Am luat foarte multe goluri la faze fixe și-mi doresc un pic de talie în echipa mea. Dar nu vreau să vorbesc acum, încă avem două meciuri”, a precizat Mircea Rednic, care nu-și explică cum de Freitas e dat deja în lotul lui Sepsi: „E bizar că exact în ziua în care eu am spus că nu mai rămâne, el a apărut transferat la Sepsi. La un club la care de obicei nu transpiră nimic”.

Tot Rednic a anunțat despărțirea oficială de Vlad Morar, atacant pe care l-a antrenat și la Petrolul în urmă cu un deceniu, dar pe care nu a reușit să-l revitalizeze la UTA. „El rezilează astăzi, îi mulțumim și lui. Păcat, mi-aș fi dorit mai mult de la el, dar, nefăcând o pregătire bună, e clar că la jocuri cu intensitate a avut probleme”, a adăugat Rednic.

Meciul dintre UTA și FC U Craiova 1948, din cadrul etapei a 8-a a play-outului SuperLigii, e programat luni, 6 mai, de la ora 18:15, pe arena „Francisc Neuman” din Arad.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×