Mircea Rednic a lămurit discuțiile de la ultimul meci dintre Dinamo și UTA: „Dacă jucam, vă dați seama că ar fi fost mâncați”. Se teme pentru că FCSB i-a zdrobit pe „câini” în Cupa României
Exact ca și în sezonul precedent Dinamo și UTA se întâlnesc în ultima etapă a turului SuperLigii. Doar că toamna trecută, primul duel dintre cele două formații s-a disputat pe terenul arădenilor, care la acea vreme era stadionul „Iuliu Bodola”, din Oradea. Iar Mircea Rednic și-a învins fosta formație cu 2-1, după un gol marcat din penalty de UTA în minutul 90.
În această primăvară, însă, în ambele dispute jucate la București, pe „Arcul de Triumf”, acolo unde se joacă și meciul de sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 21, „câinii” l-au bătut pe Rednic cu 1-0 și 2-0, luând 6 puncte decisive pentru salvarea de la retrogradare ce a venit după barajul cu Csikszereda.
Pe de altă parte, „Bătrâna Doamnă” a pierdut șansa să joace în premieră în play-off ca urmare a eșecului din sezonul regular.
Mircea Rednic încă nu și-a primit banii de la Dinamo: „La ăla care te ajută îi dai în cap!”
Așadar, „Puriul” are o dorință mare de revanșă, alimentată și de chestiunile legate de procesul intentat pentru că a fost dat abuziv afară de conducerea lui Dinamo în decembrie 2021. Mircea Rednic chiar a câștigat la Curtea de Apel București, însă suma de 32 de mii de euro încă nu i-a intrat în cont și asta îl supără puțin.
„Nu știu, eu iau greu bani, atât de greu iau eu bani. Cei de la Dinamo erau obligați să mi-i dea, dar acum trebuie să-i notificăm. Așa suntem, toți fac parte din familie, așa-i viața. Stăteam așa și vorbeam cu colegii mei: «Bă, ăla care te ajută, păi la ăla îi dai în cap!». Urât din partea lor. Ne-am tărăgănat prin tribunale, când contractul era foarte simplu și foarte clar.
Dacă jucam, vă dați seama că ar fi fost mâncați, fac o paranteză la ce s-a insinuat și la ce s-a mâncat… Eu sunt profesionist, sunt aici, mă interesează echipa mea și îmi doresc foarte mult să câștig acest meci. E important să fim sănătoși, să ne bucurăm de fiecare zi. Eu mă gândesc la echipa mea, la jucătorii mei, la suporterii noștri, la oamenii care investesc aici și vreau să terminăm pozitiv turul”, a fost mesajul lui Mircea Rednic.
Mircea Rednic, temător după ce FCSB a bătut-o pe Dinamo cu 4-0 în Cupa României: „Mi-ar fi plăcut un alt rezultat. Jucătorii lor vor avea reacție”
Antrenorul celor de la UTA a asistat din fața televizorului la eșecul dur al dinamoviștilor, 0-4 cu FCSB, în Cupa României.
„Jocul s-a schimbat în momentul în care antrenorul a făcut patru schimbări. Deci, n-a mai fost echipa din prima repriză, în care erau bine organizați, cu o posesie bună și un joc foarte direct. Au jucători în față de viteză, tehnică bună, accelerează, agresivi. Am văzut că fac și un pressing destul de sus… Bine, era și un meci mai special pentru ei, care s-a terminat prost, foarte prost. Mi-ar fi plăcut un alt rezultat. Știu ce înseamnă, știu și la noi ce s-a întâmplat cu suporterii la meciul ăla când nu am reușit să câștigăm.
Clar că jucătorii vor avea o reacție, dar nu mi-e teamă. Și Kopic a făcut imediat schimbările aseară, important e în campionat. Era primul meci din grupă, mai au încă două meciuri, mai au încă șanse, le vor trata cu mare seriozitate. Ei sunt poate un pic mai omogeni decât noi, dar au multe probleme și ei mai ales în apărare, am văzut în ultimele meciuri”, a adăugat Rednic.
„Eu aș plăti dacă aș mai putea să mai joc meciurile astea”
Pentru UTA, urmează două deplasări consecutive în București. După meciul cu Dinamo, urmează debutul în retur, pe terenul celor de la Rapid.
„Eu am și discutat cu băieții, sunt două meciuri care vin, importante pentru toată lumea. Și ca imagine, o să fie interes foarte mare la ambele meciuri, și impresari și toată lumea o să vină să-i vadă. Atmosferă va fi foarte frumoasă, stadioanele o să fie pline, și la Arcul de Triumf și pe Giulești.
Deci, eu aș plăti dacă aș mai putea să mai joc meciurile astea. Și chiar am încredere, am văzut că și cei care au jucat mai puțin sunt ok”, a mai punctat „Puriul”.
„Puriul” crede că va conta absența lui Kopic de pe bancă: „Nu ai cum să transmiți unele lucruri pe bancă”
Fiindcă Zelijko Kopic e suspendat după eliminarea de la Sibiu, Mircea Rednic va da peste Florentin Petre, un alt dinamovist get-beget, care i-a fost și lui antrenor secund în sezonul 2015-1016.
„Am văzut că Piticul trăiește, Petre pune suflet. Atmosfera va fi frumoasă, de asta a zis că e păcat că nu mai jucăm noi. Erau alte vremuri, mult mai frumoase și erau fotbaliștii mult mai responsabili și mai implicați. Nu era problema de bani atunci. Era vorba să joci, să faci fericită lumea care vine la stadion. Noi altfel vedeam tot ce înseamnă fotbalul.
Cât despre absența lui Kopic de bancă, contează. Sunt momente în care el reacționează și nu ai cum să transmiți unele lucruri pe bancă. Mi s-a întâmplat mie la Cluj, eu îl sunam pe doctor și doctorul îl îngrijea pe Popa și nu răspundea”, a afirmat cu zâmbetul pe buze „principalul” arădenilor, care nu va conta sâmbătă seara în capitală pe portarul Iliev, fundașul Benga și mijlocașul Cristian Mihai, toți trei cu probleme de ordin medical.
Rednic l-a condus pe ultimul drum pe Dorin Nicșa: „Am pierdut un prieten bun”
Mircea Rednic a ajuns în ultimul moment la conferința de presă ce precede meciul celor de la UTA cu Dinamo, fiindcă a fost plecat la Hunedoara, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Dorin Nicșa. Cei doi au fost colegi la începutul anilor ’80 la Corvinul, cu Mircea Lucescu pe bancă.
„Am pierdut un prieten bun, un mare fotbalist care a făcut performanță în perioada când era la Hunedoara. E o zi tristă, asta e viața. Pe de altă parte, mă bucur că m-am revăzut cu câțiva dintre foștii colegi rămași. Ușor-ușor ne împuținăm, asta e viața. Am avut ce învăța de la Dorin, practic eu i-am luat locul pe post. L-a obligat Lucescu să joace mijlocaș dreapta și eu am trecut fundaș dreapta când am venit de la Luceafărul. Avea tehnică foarte bună, inteligent, stângul, dreptul, coordonare bună. Avea centrare bună, dădea și goluri, deci un fotbalist polivalent. El a jucat pe toate posturile, a jucat posturile de la mijloc în sus și atacant și mijlocaș central dreapta. Un super băiat, de grup, de echipă. Asta e, trebuie să mergem înainte”, a spus Mircea Rednic în ziua despărțirii de Dorin Nicșa, care a încetat din viață la vârsta de 66 de ani.