Mircea Rednic a luat foc și amenință că va da afară câțiva fotbaliști, după Dinamo – UTA Arad 2-0! L-a ironizat și pe Mircea Lucescu: „Ăsta e el”

Mircea Rednic a luat foc la flash-interviu și a amenințat că va da afară câțiva fotbaliști după ce UTA a pierdut în deplasare cu Dinamo, scor 0-2.

„Câinii” s-au impus datorită golurilor marcate de Hakim Abdallah și Răzvan Patriche și vor juca barajul împotriva celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc.

Mircea Rednic a luat foc și amenință că va da afară câțiva fotbaliști, după Dinamo – UTA Arad

Deși arădenii aveau deja primul loc asigurat în play-out și nu mai exista, practic, nicio miză pentru acest joc, Rednic a fost nemulțumit de atitudinea jucătorilor săi, în contextul în care unii dintre ei au evoluat mai puțin sezonul acesta.

„Puriul” a lăsat de înțeles că ia în calcul serios să se despartă de unii dintre ei. Rednic l-a luat în colimator și pe Mircea Lucescu, despre care s-a spus că ar putea ajunge la Rapid.

„S-a văzut diferența mai ales prima repriză, a doua a fost mult mai ok. Am pierdut multe dueluri în prima repriză, pase greșite, n-am văzut implicare. O ezitare a portarului la golul doi, chiar mă bazam pe chestia asta, că nu avem ezitări.

Ne-au surprins cu agresivitatea cu care au jucat. Noi, dacă n-avem atitudine…Eu i-am atenționat când am făcut analiza că Dinamo e echipă disperată și va pune presiune. Dar golurile au fost pe greșeli, două greșeli, două goluri. N-am contat în prima repriză, am ajuns prin preajma careului, dar n-am avut ocazii.

Performanțele mele nu poate să le șteargă nimeni. Mi-aș fi dorit altceva, dar mulți s-au jucat cu postul lor la echipă. Eu am transmis un mesaj clar: vreau atitudine! Dacă vrei să rămâi și să luptăm în sezonul următor, vreau altceva. Eu nu mă joc. Ofer o șansă, dar trebuie să demonstrezi până la capăt.

Nimeni nu se aștepta ca noi să câștigăm acest play-out, dar mă interesează și atitudinea de la ultimul joc. Ce am făcut noi merită laude, dar aș fi vrut să terminăm altfel acest play-out. N-am lăsat jucători acasă, au fost accidentați. Primul 11 au fost doar două schimbări față de ultimul meci. Au fost șase meciuri, le-am spus foarte clar lui Florin și Danylo, aveți trei și trei. Sunt la final de contract amândoi, să demonstreze.

Se întoarce, pleacă, ăsta e Nea Mircea. Îi place să fie alături de toată lumea, să dea sfaturi.

Azi era clar că s-a văzut o relaxare. Când pierzi multe dueluri și dai posibilitatea adversarului să prindă încredere, e clar”, a spus Mircea Rednic, după Dinamo – UTA 2-0.

Echipele de la Dinamo – UTA 2-0

Dinamo: Golubovic – Moura, Patriche, Homawoo, Amzăr – Milanov, Gnahore, Pavicic – Bani, Abdallah Politic

Rezerve: Răilean, Began, R. Grigore, N. Roșu, P. Neagu, Costin, Iglesias, Bordușanu, D. Irimia, Al. Irimia, Ilic, Gregorio

UTA: Kucher – Căpușă, Conte, Stolnik, Trif –  Micovschi, C. Mihai, Vulturar – Omondi, Luckassen, Ezekiel

Rezerve: D. Lungu, Vîlcu, Stahl, Iurasciuc, A. David, R. Pop, ,Joao Pedro, Tudorie, Lopez Varela

  • Arbitru: Istvan Kovacs. Asistenți: Vasile Marinescu, Ovidiu Artene. Arbitru VAR: Rareș Vidican. Asistent VAR: Ciprian Danșa
Publicat: 13 05. 2024, 00:09
Actualizat: 13 05. 2024, 00:10