Fost antrenor la Viitorul în sezonul 2020-2021, când gruparea de la malul mării a jucat în play-out, Mircea Rednic a vorbit despre lupta la titlu. Actualul principal de la UTA a dat de înțeles că Farului îi va fi greu să termine pe primul loc după remiza de la Craiova, dar mai ales fără Denis Alibec, eliminat în Bănie în minutele de prelungire a primei reprize.
Pe de altă parte, însă, „Puriul” e convins că Gheorghe Hagi va găsi soluții de înlocuire a golgheterului său.
„După meciul de ieri și fără Alibec, lupta la titlu o vă grea pentru Farul. Dar, Gică întotdeauna găsește soluții. Deschide o ușă, apare un junior sau un jucător tânăr care face diferența, plus că joacă la ei acasă. Sunt sigur că și ei au primă importantă, dar va fi important și pentru imaginea și viitorul lor. Acum depinde de FCSB ce o să facă în această seară„, a spus Rednic la finalul meciului de la Mioveni, câștigat de echipa sa cu 2-0, în penultima rundă a play-outului Superligii.
Întrebat dacă se aștepta ca Alibec să aibă gestul ce i-a adus cartonașul Roșu, Rednic a adăugat: „El mai are ieșiri din astea, păcat că nu se poate controla, pentru că nu era o fază periculoasă pentru echipa lui. Nu trebuia să reacționeze așa la Vlădoiu. Eu îl cunosc destul de bine pe Denis și regretă, pentru că era o piesă importantă pentru Faruul, dar se joacă”.
După egalul cu U. Craiova, Farul a acumulat 47 de puncte în clasament, fiind urmată de FCSB, cu 43 de puncte și CFR Cluj, cu 39, acestea din urmă întâlnindu-se în meci direct deseară, de la ora 21, pe Arena Națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER