Mircea Rednic e copleșit de probleme înainte de UTA Arad – Hermannstadt: „Ăsta e norocul meu când vin la o echipă”
Luna cadourilor numai cu cadouri nu vine pentru UTA. Echipa arădeană se obișnuiește cu ideea că nu va reveni acasă până la finalul acestui an, pentru meciurile cu Farul, de pe 16 decembrie și U. Craiova, de pe 20 decembrie, dar mai întâmpină și o altă problemă. De o săptămână bună, sunt zile și nopți cu temperaturi pe minus, iar instalația de căldură de la stadionul „Francisc Neuman” nu a fost pornită.
Mircea Rednic, probleme mari înainte de UTA – Hermannstadt: „Nu e totul roz, să nu mai fim așa orgolioși și încăpățânați”
Decizia aparține firmei Recons, administratorul arenei din Calea Aurel Vlaicu, care – la rândul ei – așteaptă să încaseze niște bani facturați clubului UTA. Se aude că restanțele la închiriere și utilități să ridică undeva la suma de 50 de mii de euro, iar Laurențiu Puf, noul director al Recons, nu reușește deloc să ia legătura cu Alexandru Meszar. Echipa este cea care suferă, iar Mircea Rednic a luat atitudine.
„Ăsta e norocul meu când vin la o echipă, se schimbă și terenul, se schimbă și vestiarele, nu se mai dă căldură, bugetul e mic. Sunt greutăți, dar haideți să fie și înțelegere. Am vorbit și cu directorul (n.a. Recons), nu s-au făcut niște plăți, dar pentru asta trebuie să suferim? E foarte greu, dar ne descurcăm, nu avem ce face, nu avem altă soluție. Ar trebui să mergem să ne dezbrăcăm acolo (n.a. baza ICRTI), dar avem doar două dușuri pe vestiar, e greu.
Adică ar trebui mai multă înțelegere pentru că este echipa orașului, e UTA Bătrâna Doamnă. Haideți să nu mai fim așa orgolioși și încăpățânați. Eu nu am cerut mai mult decât minimum și cred că orașul ăsta poate să asigure. Nu e echipa nimănui, e echipa orașului. Eu am ajuns acuma în 2023 să vorbim că nu avem căldură sau ajungi să stai cu fularul la stadion. Ne încăzim cu radiatoare, dar sar siguranțele. Adică să știți că nu totul e roz și cum mi-aș dori, dar băieții, de aia v-am și zis, sunt prea cuminți. Alții au făcut greve, s-au dat cu capul de pereți, nu au venit la antrenamente”, a spus antrenorul „roș-albilor”.
„Nu din vina noastră se schimbă gazonul acum, avem cheltuieli în deplasări”
E oarecum și un cerc vicios în care e implicată și Primăria, instituție care are în subordine firma Recons. Practic, Călin Bibarț și echipa sa au decis ca „operațiunea” de schimbare a gazonului să aibă loc în prim campionat, fără a o ajuta cu nimic pe UTA. Clubul are cheltuieli importante cu deplasările și închirierea stadioanelor pe care joacă, Oradea sau Sibiu, iar la Arad i se cer alți bani și pentru folosirea vestiarelor de la arena „Francisc Neuman”.
„Nu din vina noastră se schimbă gazonul acum, gazon care era bun în toamnă. Erau bani, dar și noi suferim financiar ca și club, cu cheltuielile pe care le avem în deplasări, jucătorii stau numai cu geanta făcută”, a adăugat Rednic.
„Normal că mi-aș fi dorit să jucăm cu 10 mii de suporteri alături, dar nu ne putem bate joc de bani și de munca oamenilor”
Și tot experimentatul tehnician pare resemnat cu privire la revenirea acasă a echipei sale pentru ultimele meciuri oficiale ale anului, când tot el era la un moment dat convins că firma Sport Fields îi va face o surpriză și va anticipa termenul de predare a noului gazon. „În niciun caz nu vom juca aici ultimele două meciuri, deoarece nu cred că vor rezolva cu terenul până atunci. Și nici nu vreau să riscăm să jucăm un meci la Arad doar de dragul de a juca, iar terenul să nu fie 100% bun de joc. Normal că mi-aș fi dorit să jucăm din nou acasă, cu 10 mii de suporteri alături, dar nu ne putem bate joc de bani și de munca oamenilor”, a mai punctat Rednic.
„Avem jucători care încă nu s-au antrenat, ar însemna să-i risc”
„Bătrâna Doamnă” nu ajunge prea bine din punct de vedere al efectivului la meciul cu FC Hermannstadt, de sâmbătă de la ora 14, de pe arena „Iuliu Bodola”, din Oradea. Problemele lui Mircea Rednic s-au ivit în special în linia de atac și în banda stângă, de acolo de unde ar putea lipsi patru jucători, doi dintre ei, sigur.
Antrenorul arădenilor susține că remiza albă de pe terenul CFR-ului „s-a lăsat cu sechele”. „Sunt jucători care încă nu s-au antrenat cu echipa. E vorba de Kevin Luckassen, Micovschi și Marcelo (n.a Freitas). Plus Ofosu, eu s-au antrenat separat, nici astăzi nu se antrenează cu echipa, fac separat și mâine o să vedem înainte să plecăm dacă putem să-i recuperăm pe vreunul dintre ei. Kevin are ceva la tendon, restul au probleme musculare. A fost și terenul greu, meciul, de asemenea, iar noi am suferit pentru că s-a alergat mult și asta nu-mi place prea mult.
Înseamnă că n-am prea avut mingea, am pierdut-o ușor, e clar că ne-am apărat. Vedem dacă îi putem recupera pe careva, dar principiul meu este să nu joci dacă nu ești sută la sută, mai ales la un meci de importanță precum e cel de sâmbătă, când am nevoie de jucători apți. Totuși, sunt accidentări ușoare, cu mic risc, doar eu voi decide dacă risc să-i pierd pentru meciurile următoare, dar mă gândesc să o luăm meci cu meci. În Cupă pot folosi și jucători care nu sunt pe listă (n.a. LPF), pe mine mă interesează meciul de sâmbătă, e foarte important să câștigăm acest meci” – a spus Rednic în debutul conferinței de presă ce anticipează partida cu sibienii, de sâmbătă, de la ora 14, de pe arena „Iuliu Bodola” din Oradea.
Cooper – alături de mama bolnavă
La finalul întâlnirii cu jurnaliștii, „Puriul” a revenit cu o informație deloc plăcută în condițiile date. „Cooper va pleca în Italia. Mama sa nu se simte deloc bine și vrea să-i fie alături”, au fost cuvintele „principalului” arădenilor, care în aceste condiții l-ar avea sută la sută apt doar pe kenyanul Omondi pe poziția de atacant. Asta reamintindu-vă că olandezul Leidsman nu se mai află pe lista LPF. Luckassen și Cooper au fost titulari la Cluj, cu CFR-ul, iar acum – probabil – niciunul nu va fi apt în partida cu trupa lui Măldărășanu.
Roganovic e istorie la Arad
Și tot un fotbalist aflat deja pe linie moartă și-a reziliat azi contractul. „UTA și Marko Roganovic au ajuns astăzi la un acord cu privire la rezilierea pe cale amiabilă a contractului. Îi mulțumim pentru tot aportul adus în această perioadă și îi urăm multă baftă în viitor!” – e comunicarea clubului arădean în ceea ce-l privește pe fundașul dreapta muntenegrean, care a bifat 287 de minute în patru partide oficiale pentru UTA. Roganovic nu mai avea drept de joc în SuperLigă de aproape 3 luni.
David va putea juca doar din ianuarie în „alb-roșu”
Tot la probleme de efectiv ar putea fi trecut și Andrei David. Mijlocașul de 20 de ani crescut de Fiorentina nu poate fi legitimat, fiindcă are statut de amator, iar UEFA nu permite astfel de operațiuni în afara perioadei de transferuri. „Mi-ar fi plăcut să-l am, dar nu poate fi făcut până în iarnă. O să avem nevoie de el, o să ne fie util. Îmi place să lucrez cu el, are calitate. Ca și Eric (n.a. Omondi), poate să joace în spatele vârfului, în stânga sau în dreapta”, a mai punctat Rednic.