Mircea Rednic e de neoprit pe piața transferurilor și a adus un atacant nigerian la UTA!

Mircea Rednic merge pe linia nigeriană în atac la UTA. După Imoh Ezekiel, „Puriul” a apelat și la Jordan Attah Kadiri, jucător de 24 de ani.

Fotbalistul vine din liga a doua din Belgia, valorează 200.000 de euro potrivit siteului Transfermarkt.com, dar în urmă cu patru sezoane era cumpărat de Lommel cu 1.2 milioane de euro.

UTA își face atac de nigerieni, după Ezekiel l-a adus și pe Kadiri din Belgia

Kadiri a început fotbalul în ţara natală, unde a evoluat pentru Sunsel şi Nasarawa United, iar în anul 2019 a făcut pasul în Europa, impresionat într-un trial la formația suedeză Ostersund.

După un sezon acolo, a fost achiziționat cu 1.2 milioane de euro de belgienii de la Lommel, club de care a aparținut până în această vară. În cei patru ani în care a fost sub contract cu Lommel, a fost împrumutat la trei echipe diferite, Stromsgodset (Norvegia), înapoi la Ostersund și la o altă formație din Belgia, Francs Borains. Pentru divizionara secundă flamandă (care a fost prima peste linia de retrogradare) a înscris 10 goluri și a dat o pasă decisivă.

Când ajunge noul atacant la Arad?

Este posibil ca noua achiziție a „roș-albilor” să ajungă la Arad de abia în preajma primei etape din noul sezon al Superligii și asta pentru că procedurile pentru obținerea vizei durează.

Rămâne de văzut dacă stafful tehnic va lucra pe un atac titular 100% nigerian, Imoh Ezekiel – Jordan Attah Kadiri, căci par atacanți cam de același profil.

Pe urmele lui Otele

Kadiri devine al zecelea nigerian din istoria celor de la UTA și al patrulea de la revenirea echipei în Superligă. Înainte de Ezekiel, la Arad au jucat Joseph Godwin sau Philip Otele.

Acesta din urmă a ajuns gratis la CFR Cluj, care acum îl va vinde cu 4.5 milioane de euro în Arabia Saudită.

„Bun venit, Jordan, și mult succes în legendarul tricou roș-alb!” i-a transmis și clubul UTA la oficializarea transferului.

Publicat: 29 06. 2024, 17:00