Mircea Rednic ia atitudine după boicotul galeriei arădene: „Tu trebuie să susții echipa, nu că spiritul utist nu mai e…”

În urmă cu o săptămână, ultrașii echipei UTA ieșeau cu un comunicat în care spuneau că nu se vor mai întoarce în peluză la meciurile echipei antrenate de Mircea Rednic nici după încheierea protestului „Liber să fiu ultra”.

Fanii nu s-au răzgândit nici după ce „Puriul” și-a cerut scuze pentru gestul de la Cluj, când jucătorii nu au salutat galeria deplasată de la Arad, după succesul cu CFR.

Acuzele fanilor: „Niciunul nu mai înțelege ce înseamnă cu adevărat să joci pentru UTA”

În principiu, în comunicatul fanilor „roș-albi” se spune suporterii din galerie mai identifică spiritul „alb-roșu” în actuala echipă. „În vestiar numele noi continuă să apară în timp ce altele vechi ne părăsesc. Niciunul nu mai înțelege ce înseamnă cu adevărat să joci pentru UTA. De aceea, grupurile noastre își mențin decizia de a nu mai participa la meciurile echipei” – s-a scris, printre altele pe pagina de facebook Ultras Arad II.

Sâmbăta trecută, UTA a avut meci la București, cu Dinamo și a fost susținută de câțiva fani din zona capitalei și, probabil, la fel se va întâmpla și peste două zile în Giulești, la meciul cu Rapidul. Apoi, echipa arădeană se va întoarce pe „Francisc Neuman” pentru un derby de tradiție cu Universitatea Craiova și lipsa galeriei s-ar putea simți.

Rednic: „Când ești suporter, ești suporter mai ales în situații grele”

Cert este că Mircea Rednic nu înțelege exact care e motivul deciziei radicale luată de fanii „Bătrânei Doamne și crede că un suporter adevărat ar trebui să fie alături de echipa favorită necondiționat. „Nu vreau să comentez decizia galeriei, nu vreau să-i judec. După aia, dacă îmi spun părerea, se supără. Am înțeles o dată, de două ori, dar în rest, acum de ce nu vin? Chiar nu am înțeles, ăsta nu e motiv să te superi că n-au venit la gard să te salute, pentru că și la Cluj echipa a salutat. Ultima explicație era că s-a pierdut spiritul utist, că au plecat prea mulți jucători. Păi și până să vin eu nu au plecat și tot ați schimbat? Ăsta nu e un motiv și indiferent de asta, spiritul utist prin rezultate se face. Chiar nu înțeleg asta, spiritul utist e important. În afară de punctele astea pe care le-am pierdut așa ca fraierii, echipei n-ai ce să-i reproșezi. Adică ce vrei să zici, că noi nu jucăm? În afară de meciul cu Craiova, în care am luat 4 goluri, cu FCSB a mai fost 2-0, restul rezultatelor au fost foarte strânse. De aia și avem 15 goluri marcate și 16 primite (n.a. sunt 14 cu 15). Dacă ești suporter, vii și în deplasare, în afară de cei 20-30 constanți care vin de la Arad… Când ești suporter, ești suporter mai ales în situații grele. Nu vreau să fac comparații, dar și alții au trecut prin situații grele și au venit lângă echipă. Tu trebuie să susții echipa, nu că spiritul utist nu mai e. Normal că ăla se formează și jucătorii o știu. Eu încerc să le implementez asta, atmosfera și dorința asta și spiritul ăsta de grup. Se lucrează la asta, dar nu cred că ăsta e un motiv pentru care să nu vii să susții echipa la greu. Se văd suporterii adevărați, dacă ești suporter doar când echipa joacă sau face spectacol…”, au fost cuvintele de astăzi ale antrenorului utist.

E situația noastră, bugetul nostru”

Acesta a ținut să le reamintească fanilor că și el și-ar fi dorit și alți fotbaliști, în special dintre cei români, care au ales să semneze cu U. Cluj. Numele lui Iulian Cristea, Ovidiu Popescu, Răzvan Oaidă, Vadim Rață și Vladislav Blănuță (cu mențiunea că ultimii doi sunt basarabeni) au fost și pe lista de achiziții a celor de la UTA. „Și încă o dată asta cu schimbările…E situația noastră, e bugetul nostru pe care îl avem. Am mai spus-o și mă repet. Cred că 5-6 jucători de la Cluj cu care eu am vorbit personal și mi-au zis… domnule Rednic, asta e situația, îmi oferă mai mult. Ce să facem? Noi am oferit maximum ce putem să oferim, nu putem să ne întindem că și așa sunt cheltuieli. E un avantaj publicul, s-a văzut și la cei de la Dinamo, chiar dacă ei nu au respectat ceea ce toți ultrașii au decis să nu participe la meciuri, ei au venit. La ei nu era în vigoare sau pentru noi era în vigoare. Dar nu mă interesează de alții, e clar. O să fie o atmosferă și în Giulești, dar dacă ești fotbalist trebuie să joci”, au fost cuvintele de astăzi ale antrenorului utist.

Omondi: „Fiecare echipă are nevoie de suporteri…nu știu ce se întâmplă acolo”

Nici Johana Eric Omondi, deja unul dintre cei mai vechi componenți ai UTA-ei nu înțelege exact de ce galeria nu mai vine la meciuri și chiar spune că echipa are mare nevoie de suporterii săi. „Fiecare echipă are nevoie de suporteri, s-a văzut la Dinamo. Dinamo nu a fost mai bună decât noi, am avut multe ocazii, trebuia să marcăm 3-4 goluri, dar suporterii au fost cei care i-au împins cel mai mult în acel meci. Dinamo vine după o perioadă dificilă, au jucat două derby-uri și le-au pierdut pe ambele, dar suporterii au rămas alături de echipă. Nouă ne lipsesc suporterii, anul trecut au fost alături de noi la meciuri foarte dificile, pe care nu credeam că putem să le câștigăm. Îmi amintesc de meciul cu Oțelul din sezonul trecut, când nu am jucat bine, dar suporterii ne-au ținut în meci, ne-au împins de la spate. Când nu ai suporteri, este mai dificil, dar asta e situația. Nu știu ce se întâmplă acolo, dar din punctul de vedere al unui jucător, ai nevoie de suporteri”, a spus mijlocașul kenyan al „roș-albilor”.

Rednic anunță amenzi pentru Tsouka și Costache

În fine, Mircea Rednic a recunoscut că echipa sa mai suferă spiritul de grup și a dat exemplul conflictului verbal dintre Tsouka și Costache din partea secundă a meciului cu Dinamo. „Am avut o ședință legată de asta și am înțeles că totul a apărut pe fond de supărare că pierdem puncte în ultima perioadă și am fi meritat mai mult. Asta mă bucură, când e între ei, așa un pic, își reproșează și că n-ai făcut asta. Au avut discuții care cred că s-au lămurit. Dar Tsouka va plăti pentru gestul pe care l-a făcut, de fapt amândoi vor plăti, vor fi amendați. Unul mai mult, altul mai puțin”, a mai transmis Rednic.

Publicat: 07 11. 2024, 23:26