UTA a învins-o pe Petrolul Ploiești, scor 1-0, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 27 din Superliga.
După fluierul final, Mircea Rednic, antrenorul arădenilor, a venit cu o replică dură pentru contestatari.
După victoria din meciul cu Petrolul, Mircea Rednic, antrenorul UTA-ei, a spus că este mândru de jucătorii săi. Arădenii au ajuns la un loc distanță de play-off, iar „Puriul” le-a dat peste nas celor care spuneau că echipa sa e ca și retrogradată în Liga a 2-a.
„Sunt mândru de elevii mei. Un meci greu, nu am avut multe realizări, dar ne-am organizat bine. Țin să felicit cei doi fundași centrali, impecabil au jucat. Și Florin (n.r. Iacob), dar toată echipa, am stat bine.
Le-am creat mari probleme, chiar mă bucur și îi felicit. O echipă care s-a format în vară, ne vedeau deja retrogradați. Uite, am ajuns pe locul șase (n.r. șapte). E bine, facem o poză și sperăm să rămânem acolo.
Sunt sigur că conducerea și domnul Meszar nu vor rămâne indiferenți. Vreau să felicit și suporterii. Astăzi am fost toți împreună, am avut și perioade în care am suferit. Nu trebuie să ne mulțumim, mai avem trei meciuri, toate sunt grele. Avem șansa noastră și trebuie să profităm.
Trebuie să fim realiști, suntem acolo și avem șansa noastră. Trebuie să fim realiști, noi nu ne-am propus play-off-ul, dar trebuie să luptăm. Ca echipă, cred că am arătat bine.
(n.r. Cristian) Mihai a jucat bine, dar nu numai el, mai sunt jucători tineri și buni aici. Este o pepinieră bună aici, chiar am vorbit cu conducerea. Anul trecut juca la Pecica, acum e ‘șef‘. Dacă el joacă bine și echipa joacă bine. Bine, a făcut două driblinguri pe acolo pe la 16 metri. El uită, dar va primi o pălmuță de la mine”, a spus Mircea Rednic.
UTA Arad (4-2-3-1): Iacob (cp) – Căpușă, Stolnik, Benga, Rodrigues – De Freitas, Mihai – Micovschi, Fabry, Omondi – Luckasen Rezerve: Kucher, R. Pop, Stanciu, Iurasciuc, A. David, Ignacio Lopez Varela, Joao Pedro Almeida, Vulturar, R. Trif, Tudorie, V. Morar Absent: Conte (suspendat) Antrenor: Mircea Rednic
Petrolul (4-5-1): Zima – L. Dumitriu, Garutti, Huja, Țicu (cp) – Musi, Hanca, Takayuki Seto, Jair, Ișfan – Berisha Rezerve: Eșanu, Bălbărău, Radu, Bratu, Jyry, G. Grozav, Răducan, Dumitrache, D. Paraschiv, Irobiso Absenți: Diomande, Papp, Meijers Antrenor: Florin Pîrvu
Stadion: Francisc Neuman (Arad) Arbitru: Marian Barbu / Asistenți: Stelian Slabu, Raul Ghiciulescu Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs // Asistent VAR: Ioan Corb
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER