Mircea Rednic nu se ascunde înainte de Poli Iași – UTA: „Cupa e drumul cel mai scurt spre bani și spre un trofeu”

Faza grupelor din Cupa României începe marți, cu trei partide, însă doar una dintre ele aduce față în față două echipe din SuperLigă.

În cadrul Grupei C, de la ora 18, pe arena „Emil Alexandrescu” se înfruntă Poli Iași și UTA, formații despărțite de un singur punct în campionat, cu avantaj de partea arădenilor.

Rednic: „O să fie un meci mult mai deschis, cel puțin din partea noastră”

Combatantele chiar s-au întâlnit recent în SuperLigă, dar la Arad, unde meciul s-a încheiat fără goluri. De această dată, Mircea Rednic prevede un meci spectaculos. „Eu cred că o să fie un meci mult mai deschis. Ce puțin din partea noastră, o să vedeți o formația cu tentă ofensivă, mie îmi place 4-4-2 și acum am soluții. Am văzut că și cei de la Iași au făcut ceva transferuri, au mulți jucători în lot, care au jucat mai puțin sau deloc.

Ei au și jucat foarte mult timp în 10 oameni cu Petrolul și a fost un meci foarte solicitant din punct de vedere fizic. Nu știu care e strategia lor, dar eu tratez cu seriozitate meciul ăsta. Și tratez cu respect jucătorii, deci vor juca toți. Unii și-au exprimat dorința să joace în stânga, dreapta, înainte, înapoi și o să joace acolo, se știe de cine zic (n.a. Joao Pedro, care și-a exprimat dorința să joace număr 8 și nu număr 10).

Dar când vrei să joci acolo, trebuie să o faci bine. Pentru mine numărul 8 e un piston, să nu facă numai faza de atac, ci și apărarea. Am avut o discuție cu el și sper să înțeleagă și o s-o facă la meciul ăsta”, a declarat antrenorul echipei UTA, care va apela la fotbalistul lusitan pe acea poziție și pentru că i-a lăsat acasă pe mijlocașii centrali titulari cu Buzăul. Adică pe Van Durmen (care e cel mai folosit utist în acest sezon) și pe Cristi Mihai (comoționat după meciul cu Buzăul). Portarul Iliev și mijlocașul lateral Câmpanu sunt și ei accidentați, Tsouka va fi menajat, iar Kadiri e suspendat.

„Când am semnat contractul, asta a fost: play-off-ul și un trofeu!”

Mircea Rednic a ținut să le reamintească fanilor arădeni ceea ce a promis el în momentul în care a preluat-o pe UTA și anume calificarea echipei în play-off și cucerirea unui trofeu.

„Vom aborda meciul cu foarte multă seriozitate. Știți cel mai bine că e drumul cel mai scurt spre bani și spre un trofeu și vor juca cei mai în formă jucători. Îmi doresc să iau un trofeu, când am semnat contractul, asta a fost: play-off-ul și un trofeu!

E primul meci din grupă, după care jucăm la Ungheni, după aceea acasă cu Farul, așa că mergem la Iași să scoatem un rezultat bun. Sunt jucători care abia așteaptă să joace, una e un meci amical și una e un meci de Cupă. Va fi o echipă destul de solidă”, a completat „Puriul”, care a confirmat și faptul că nu-l va schimba pe Robert Popa între buturi, pentru a nu-l scoate din formă.

UTA face două deplasări de sute de kilometri în aceeași săptămână, după Iași, urmează Dinamo

După disputa de la Iași, „roș-albii” de pe Mureș vor juca sâmbătă seară în campionat, tot în deplasare, la București, împotriva lui Dinamo. „Mi-aș fi dorit să fie o programare miercuri, joi și atunci, da, rămâneam în continuare.

Stăteam seara la Iași, dormeam acolo, făceam antrenament și plecam la București. Așa, o să ne întoarcem după meci, facem o escală la Târgu Mureș și după aia pe autostradă, ajungem, antrenament și pregătim meciul următor de campionat” a declarat antrenorul UTA-ei.

Tot în grupa C a Cupei României, din care face parte și UTA, se mai joacă în această săptămână două meciuri: Unirea Ungheni – FC Hermannstadt, miercuri, ora 15 și Sănătatea Cluj – Farul, joi, ora 16:15, ambele și ele televizate pe Digi și Prima Sport.

Publicat: 28 10. 2024, 18:55