Mircea Rednic se mai desparte de un jucător, după UTA Arad – Farul Constanța 0-0
Mircea Rednic a reușit să-l încurce din nou pe Gică Hagi, dar nu este pe deplin mulțumit după UTA – Farul 0-0. Meciul de pe „Municipalul” din Sibiu a fost extrem de sărac în faze de poartă, practic doar kenyanul Omondi a șutat pe spațiul porții o singură dată, pe finalul primei reprize și cele două echipe pun la păstrare câte un punct ce nu-i ajută pentru moment la nimic, dar care s-ar putea dovedi important într-un anumit moment al sezonului.
Rednic: „Mi-e ciudă că doar cu echipele bune avem o reacție și o atitudine bună”
Antrenorul UTA-ei nici nu a știut în ce termeni să vorbească despre remiza cu actuala campioană, un rezultat bun dacă poziția în clasament (14) nu ar „plânge”.
„Sunt mulțumit și nemulțumit. În prima repriză, cu mai multă atenție, mai multă concentrare la ultima pasă și dacă am fi luat deciziile care se impuneau, puteam să și înscriem. Cred că meritam să dăm cel puțin un gol. Nu ne e ușor, nici mie nu mi-e ușor, pentru că a trebuit să improvizez. Eric (n.a. Omondi) nu e un atacant, e al doilea atacant sau jucător de bandă, dar, totuși, și-a creat multe situații, a pus multe probleme fundașilor de la Farul. Cooper a avut ceva probleme la antrenamentul de ieri și nu era sută la sută, suferi când nu ai un atacant în fața porții. Păcat că nu am reușit să înscriem. Repriza a doua a fost mai echilibrată, a fost o luptă la mijlocul terenului, în care ambele echipe s-au apărat foarte bine. Atât noi cât și Farul am așteptat o greșeală a adversarului ca să surprindă. Sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor, de felul cum s-a abordat jocul acesta.
Mi-e ciudă că doar cu echipele bune avem o reacție și o atitudine bună, am pierdut puncte cu echipe care ar fi de nivelul nostru și cu care noi ne batem în clasament. Mai avem un singur meci, nu ne e ușor, în ultima perioadă mai mult am fost în deplasare, ne mutăm dintr-un oraș în altul. Mai avem puțin, terenul e aproape complet, la meciul cu Sepsi de acasă o să fie altceva. Cu un stadion plin, cu atmosfera care se creează la Arad și jucătorii ar fi fost mult mai prezenți. Niciodată nu pot să zic că sunt mulțumit, dar e un punct cu fosta campioană a României, o echipă bună. Ne-am descurcat bine, dar trebuia mai mult acolo în față. Am avut prezență, am avut câteva contraatacuri, dar păcat că ultima pasă nu a fost ceea ce trebuie”, a punctat Mircea Rednic.
„Înțeleg și suporterii, nu ne plângem…”
Nu au fost mai mult de 500 de spectatori pe „Municipalul” din Sibiu, iar Mircea Rednic a încercat să dea o explicație. Printre acestea ar fi și rezultatele sub așteptări din ultima perioadă.
„A contat și vremea și distanța. Noi jucăm în deplasare, nu ne e ușor, mai ales că acum aveam două meciuri acasă și noi le jucăm în deplasare. E clar că nu e ușor nici pentru suporteri, mai ales în perioada asta, e și frig și atâția kilometri, eu îi înțeleg. Totuși, le mulțumesc celor care au venit, toată lumea așteaptă să se termine odată cu călătoriile astea. Noi nici nu ajungem bine la Arad că trebuie să ne pregătim de Cluj, ce antrenamente să mai faci? Nu suntem acomodați nici cu stadionul. Dar nu ne plângem, pentru că asta a fost situația, s-a încercat să se amâne renovarea terenului, nu s-a putut, nu ne mai plângem. Oricum, au fost rezultate pozitive cu echipe cu pretenții, care și-au propus play-off. Noi ne-am încurcat cu echipele de nivelul nostru.
Am declarat că nu sunt supărat, Farul a fost campioană, am jucat de la egal la egal cu ei. Iar cu echipele pe care le considerăm de nivelul nostru întotdeauna facem prostii și pierdem. Da, poate nici rezultatele și locul din clasament nu au adus mai multă lume la Sibiu. Avem 23 de puncte acum, în sezonul trecut am terminat, parcă, cu 29 (n. a. de fapt au fost doar 27), nu stăm rău”, mai consideră „principalul” arădenilor.
UTA se desparte și de danezul Holst
Ajungând la pretențiile sale și ale suporterilor pentru startul noului an, „Puriul” continuă curățenia de iarnă pentru a face loc achizițiilor.
„Și eu îmi doresc, toată lumea își dorește, dar trebuie să și înțelegem situația. Ne dorim foarte mult să ajungem în play-off, mai mult ca sigur că în perioada asta ne vom întări. De cei care nu s-au integrat ușor-ușor ne despărțim de ei.
Am înțeles că și Holst are un acord deja, va rezilia, mai sunt și cei doi, o să mai fie. Toți au avut șanse să joace”, a mai afirmat Mircea Rednic, care le-a mai facut recent vânt muntenegreanului Roganovic și austriacului Vucenovic și îi are bătaia puștii și pe bulgarul Markov și olandezul Leidsman.
Revenind la Frederik Holst, acesta are doar patru apariții oficiale în tricoul UTA-ei pentru un total de 166 de minute. Mijlocașul danez de 29 de ani fusese titular doar în două confruntări de Cupa României, 1-0 cu CSC Dumbrăvița și 2-1 cu Gloria Buzău.
- UTA încheie anul cu un meci considerat acasă cu Universitatea Craiova, dar pe care-l va disputa miercuri, 20 decembrie, de la ora 17,30 pe „Cluj Arena”.