UTA a remizat cu FC Botoșani, scor 2-2, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 25 din Superliga.
După fluierul final, Mircea Rednic, tehnicianul formației arădene, și-a criticat jucătorii.
Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA Arad, a mărturisit că le-a reproșat jucătorilor săi greșelile făcute în meciul cu Botoșani. „Puriul” a ținut să-l critice pe Ibrahima Conte pentru gestul care i-a adus cartonașul roșu.
„Am făcut o primă repriză bună, am controlat jocul, am reușit să înscriem. Înainte de șutul ăla centrare ei n-au prea avut ocazii. Am gestionat bine prima repriză.
Păcat că nu ne-am creat mai multe șanse. Nu e posibil să faci greșelile pe care le-am făcut pe zonă centrală. Noi am analizat și am văzut, pe mingi pierdute ei sunt foarte periculoși, au viteză, au tehnică.
M-am îngrijorat mai mult când a fost eliminarea decât la golul de 2-1. A trebuit să fac schimbări. E un punct, păcat că e a treia șansă pe care am avut-o să ne apropriem.
Poate și presiune multă, au fost tot felul de discuții. Jucători care pleacă în ziua jocului, jucători care vin. I-am luat la mână legat de greșelile de la cele două goluri. Ibra nu avea voie să facă asemenea gest la experiența lui”, a declarat Rednic.
Tiberiu Căpușă, autorul primului gol, a mărturisit că este extrem de dezamăgit.
„Cu toții suntem dezamăgiți, am făcut o primă repriză foarte bună, controlam jocul, totul era în favoarea noastră. Am făcut două greșeli în repriza a doua. Sunt dezamăgit, puteam să câștigăm.
Sunt mulțumit pentru moralul meu, reușita e binevenită. Nu cred că a fost o presiune suplimentară, știm să gestionăm presiunea, nu avea de ce să ne fie frică mai ales cu acest public minunat. Au fost două greșeli și așa s-a schimbat cursul jocului. Puteam să ne facem jocul ușor”, a declarat Căpușă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER