Mircea Rednic șochează: „Poate sunt cretin, inconștient…” Când se retrage „Puriul” de la UTA?

Sport Pictures

UTA a strâns 8 puncte din 12 posibile în ultima lună în SuperLigă, dar nu e liniște la Arad.

Galeria „roș-albă” nu s-a prezentat la meciul cu Petrolul, câștigat, vineri seara, cu 3-1 de favoriți, motivând printre altele:”Refuzăm să mai tolerăm aceste derapaje și lipsa de respect cu care întreaga comunitate utistă este tratată atât de către echipă și staff, cât și de către conducere”.

Rednic: „Dacă ții cu UTA vii la stadion, eu nu am venit să dezbin”

Mircea Rednic a ținut să le mulțumească suporterilor de la tribunele I și II pentru încurajările venite la meciul cu prahovenii, dar a recunoscut și el că echipa are nevoie de galeria sa.

„Dacă ții cu UTA vii la stadion, nu te interesează că te-a supărat nu știu cine. Cu toate că mie mi-au transmis un mesaj că pentru ei nu mai exist datorită gestului. Habar nu am însă ce gest am făcut, mă gândesc ce gest am putut să fac de s-au supărat așa de tare. Eu am mers să împac grupurile, cu toate că nu era o situație propice pentru mine. Din punct de vedere al sănătății, nu era momentul să merg să am senzații din astea de supărare sau excitare, nu aveam nevoie. Dar eu trec peste, am atâta experiență… Eu sper ca ei să înțeleagă că eu nu am venit aici, nici să mă îmbogățesc, nici să dezbin, am venit să reușesc să realizez ceva. Poate sunt cretin, inconștient și mă joc cu sănătatea mea”, a spus apăsat „principalul” arădenilor la conferința de presă de după meci.

„Am șase stenturi de când sunt la Arad, dar nu pot să mă schimb”

Momentul de sinceritate al lui Mircea Rednic a continuat și a confirmat informațiile Prosport.ro, cum că fostul internațional s-a ales și cu alte stenturi după vizita pe secția de cardologie a Spitalului Clinic Județean Arad.

„Mai zicea cineva că am mințit, nu am mințit. În primul rând, eu am vrut să mă protejez pe mine. Pe mine m-a deranjat că s-a aflat că seara am fost la spital, după s-a aflat că a fost o intervenție și nu au fost două stenturi, au fost trei stenturi montate. Deci am șase stenturi de când sunt la Arad, trei la primul infarct, trei acum. Tot pe bancă au fost dobândite, nu au fost în sufragerie sau la restaurant. Sunt un antrenor care mă implic și sufletește – poate – prea mult. Dar nu pot să mă schimb, ce o vrea Dumnezeu. Sper ca Dumnezeu să îmi dea putere și să duc la capăt ceea ce mi-am propus aici. Și după aceea vă spun că mă retrag eu, nu trebuie să îmi cereți demisia”, a adăugat Rednic.

După succesul cu Petrolul de vineri, UTA a urcat până pe locul 7 în SuperLigă, iar după acțiunile echipelor nationale se deplasează la Sfântu Gheorghe, pentru partida cu Sepsi.

Publicat: 05 10. 2024, 08:58