Mirel Rădoi a semnat cu Universitatea Craiova! Antrenorul va fi prezentat astăzi
Mirel Rădoi (41 de ani) a ajuns la un acord cu Universitatea Craiova și a semnat contractul cu echipa finanțată de Mihai Rotaru.
Universitatea Craiova a decis să îl demită pe Laszlo Balint (43 de ani) după victoria cu FC U Craiova, scor 2-1, iar Mihai Rotaru a găsit rapid un nou antrenor.
După ce au ajuns la un acord cu Laszlo Balint pentru rezilierea contractului, oltenii au anunțat pe pagina oficială de Facebook că fanii vor afla vești noi despre viitorul antrenor al echipei în cursul zilei.
Mirel Rădoi a semnat cu Universitatea Craiova
Mirel Rădoi a semnat un contract valabil pe două sezoane cu Universitatea Craiova, iar conferința de presă în care va fi prezentat oficial la echipa din Bănie va avea loc azi, ora 16.30, anunță GSP.ro.
Fostul selecționer al echipei naționale a României va încasa în Bănie un salariu lunar în valoare de 17.000 de euro, cu 3.000 mai puțin decât lua la prima reprezentativă. Astfel, Mirel Rădoi devine cel mai bine plătit antrenor din istoria clubului patronat de Mihai Rotaru.
Mirel Rădoi debutează pe banca oltenilor în Conference League
Primul meci al lui Mirel Rădoi pe banca tehnică a Universității Craiova are loc joi, 11 august, ora 20.30, în manșa retur a turului trei preliminar din Conference League, cu Zorya Luhansk, pe „Ion Oblemenco”.
Mirel Rădoi va prelua Universitatea Craiova de pe locul 9 în clasamentul din Superlia, cu 5 puncte, după ce oltenii au înregistrat cu Laszlo Balint pe banca tehnică o victorie, două remize și o înfrângere.
În Superliga, Mirel Rădoi va debuta la meciul de pe stadionul „Ion Oblemenco” dintre Universitatea Craiova și CS Mioveni, duminică, 14 august, ora 16.00.