Mirel Rădoi are patru victorii la rând, iar Sorin Cârţu îi transmite un mesaj clar: „Îmi doresc un antrenor care să fie norocos, nu ghinionist”
Universitatea Craiova s-a impus în fața celor de la U Cluj, scor 1-0, în etapa a 17-a din Superliga, oltenii ajungând la patru victorii consecutive în campionat şi au urcat, cel puţin pentru două zile, pe podiumul clasamentului.
Alexandru Crețu a marcat unicul gol al întâlnirii, în minutul 60, din centrarea lui Nicușor Bancu. Peste 14.000 de spectatori au fost prezenţi sâmbătă seara pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Preşedintele „Ştiinţei”, Sorin Cârţu, spune că Mirel Rădoi a reuşit să formeze un grup unit şi că Universitatea Craiova n-ar trebui să piardă niciun meci pe parcursul unui campionat, ţinând cont de condiţiile pe care le are echipa şi de tradiţia clubului.
Mirel Rădoi are patru victorii la rând, iar Sorin Cârţu îi transmite un mesaj clar: „Îmi doresc un antrenor care să fie norocos, nu ghinionist”
„Sunt trei puncte pe care mi le-am dorit, am făcut un meci bun, una peste alta, iar în special prima repriză a fost deosebită, dar păcat că nu s-a materializat într-un gol sau două. La modul în care s-au desfășurat ostilitățile puteam să avem avantaj, atunci cursul jocului ar fi fost de altă natură.Începem să întrăm într-un grafic și v-am spus că mai este până la graficul pe care noi l-am propus și pe care îl dorim la echipă, dar mai sunt puncte de recuperat.
Este bine că deocamdată ne exploatăm terenul propriu și câștigăm punctele. Universitatea trebuie să își domine adversarul, deoarece are calitate și un lot foarte bun de jucători. Din punctul meu de vedere, știind ce înseamnă acest club și echipa pe care o avem, Universitatea Craiova nu ar trebui să piardă niciun meci pe parcursul unui campionat, dar asta nu înseamnă doar victorii.
Putem să fim peste toate echipele. Mirel se pricepe să creeze acel grup și este foarte bine. Poate este meritul lui și trebuie să conserve acest lucru în continuare. Îmi doresc un antrenor care să fie norocos, nu ghinionist. După toate comentariile care s-au făcut după partida cu Sepsi, astăzi eram la un pas să zicem că nu este norocos, ci ghinionist. Când avem posibilitatea să materializăm este bine să facem acest lucru, iar asta dă încredere jucătorilor și pe viitor. În etape care urmează este importantă continuitatea, iar ce ai făcut bine în seară aceasta trebuie să faci și la meciurile următoare. Așteptăm în continuare toate meciurile care vor veni cu o altă stare de spirit” a declarat Sorin Cârţu.