Antrenorul Universităţii Craiova, Mirel Rădoi, a prefaţat derby-ul din etapa a 19-a a Superligii, cu FCU Craiova, programat sâmbătă, de la ora 19.00 pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Mirel Rădoi a spus că partida este mai importantă pentru echipa sa decât cea cu FCSB, de exemplu, şi a dezvăluit că adversarii au primă dublă pentru acest joc.
„Ne aşteaptă derby-ul oraşului, dintre Universitatea Craiova şi FCU, un meci al orgoliilor, să sperăm că va fi spectacol în teren şi în tribune, la fel cum suporterii noştri au făcut la meciul cu Rapid, unde au avut şi acea coregrafie şi s-au făcut auziţi chiar şi peste galeria Rapidului. Sper să ne ridicăm la nivelul suporterilor şi al aşteptărilor. Este un meci în care nu contează locul din clasament, toată lumea vrea să câştige, chiar dacă adversarii joacă pe o primă dublă, dar chiar şi dacă ar avea primă triplă, pe noi nu ne poate motiva ceva mai mult decât un derby şi vrem să câştigăm. Cred că este mult mai important acest meci pentru noi decât cel cu FCSB, de exemplu” a declarat Mirel Rădoi.
Aşa cum a anunţat ProSport, Jovan Markovic a fost reprimit în lot de Mirel Rădoi pentru acest joc, dar nu şi Sergiu Hanca şi Ionuţ Vînă. Alţi absenţi pentru acest joc sunt: Elvir Koljic, Ivan Martic, Vladimir Screciu şi Valerică Găman.
„Avem probleme de lot, din păcate nici Ivan Martic nu poate juca în acest meci. Dacă tot am ajuns la el, am văzut deja în presă că e ca şi dat afară de la noi, a fost împuşcat din toate poziţiile. Dacă vă uitaţi la ce am spus, eu nu am spus numele Ivan Martic, am spus jucătorii care nu sunt mulţumiţi că nu joacă trebuie să ofere dublu la antrenamente ca să mă impresioneze, să poată ajunge în primul lot. Elvir Koljic nu este capabil din punct de vedere fizic să joace, plus suspendările pe care le avem. Sergiu Hanca şi Ionuţ Vînă nu sunt în lot pentru partida aceasta. Dar sunt mai puţin importante acum absenţele pe care le avem, toată lumea trebuie să fie capacitată sută la sută” a spus Mirel Rădoi.
Antrenorul Universităţii Craiova spune că întâmpină probleme în ceea ce priveşte mentalul jucătorilor, dar crede că acestea se vor rezova până la finalul acestui sezon şi se va reuşi îndeplinirea obiectivului.
„Bariera mentală este mai mare decât mă aşteptam când am venit la echipă. Venim cu soluţii pentru a ajuta jucătorii să deapăşească această barieră, trebuie să le găsim, pentru că scopul nostru este să terminăm în primele trei echipe. Nu ştiu cât de apropiată ar trebui să fie relaţia dintre mine şi ei, cred că au început să mă cunoască, el le spun în faţă tot ce am de spus, nu am nimic de ascuns” a spus Mirel Rădoi.
Antrenorul Universităţii Craiova a vorbit şi despre adversar, subliniind că jucătorul cel mai important în momentul de faţă al formaţiei antrenate de Nicolo Napoli este Bahassa. Rădoi a spus că Nicolo Napoli nu putea rezolve atât de repede anumite probleme pe care FCU le-a arătat până la venirea sa.
„Avem informaţii pe care nu putem să le dezvălum încă, au creat o fortăreaţă acolo şi nu putem intra. Acum, Bahassa e cel mai important jucător al lor pe faza de atac, poate dezechilibra, chiar dacă şi Bauza are calităţi foarte bune, să vedem dacă va juca. Traseele lor preferate sunt cu Achim care intră între fundaşii centrali, încearcă acel triunghi Achim, Asamoah, Duarte, apoi încearcă pase între linii. Cei doi mijlocaşi centrali, Achim cu Asamoah, le dau un mare echilibru, dar au şi ei problemele pe care le au şi Nicolo Napoli nu le-a rezolvat. Nici nu avea cum să rezolve el în zece zile ce nu au făcut alţii în trei luni. Probabil au mai reglat unele lucruri în ultimele două săptămâni, inclusiv la fazele fixe, unde au mai avut probleme. Vom vedea şi cine va juca fundaş stânga, Enache sau Baeten” a spus Mirel Rădoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER