Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, iar Mirel Rădoi este criticat.
CFR Cluj s-a impus „acasă” cu Universitatea Craiova, scor 2-0, după ce Muhar a înscris un gol spectaculos și Găman și-a învins propriul portar cu o execuție „perfectă”.
După ce Universitatea Craiova a fost învinsă de campioana României, Constantin Zotta și Basarab Panduru au analizat jocul prestat de echipa lui Mirel Rădoi și l-au avertizat pe antrenorul din Bănie.
Cei doi cred că jocul Universității Craiova este mai slab față de primele jocuri cu Mirel Rădoi pe bancă, iar Basarab Panduru nu se ferește să îl avertizeze pe fostul selecționer.
„E evident că jocul e mai slab (n.r. – faţă de primele jocuri cu Mirel Rădoi pe bancă), chiar şi acest autogol dă dovadă că e lipsă de încredere, că e ceva că nu funcţionează.
Mie mi se pare că, pe lângă cele două înscrise, cele mai mari ocazii le-a avut tot CFR-ul. Ocaziile tot ce CFR le-a avut, poate ca posesie s-ar putea să fi avut posesie mai mare. E clar că, la 2-0 după 30 de minute, s-au retras. Nu agreez, nu mi se pare că e corect ce spune Mirel”, a spus Constantin Zotta, la Orange Sport.
„După părerea mea, cred că n-ai vrea să mai joci ca în seara asta niciodată, pentru că dacă joci aşa o să iei doar bătaie”, a spus şi Basarab Panduru.
După înfrângerea suferită cu CFR Cluj în Gruia, Universitatea Craiova a picat pe locul opt în clasamentul din Superliga, cu 14 puncte, la egalitate cu FC U Craiova, însă echipa lui Mirel Rădoi are un joc în minus.
Pentru Universitatea Craiova urmează meciul de pe „Ion Oblemenco” cu FCSB, duminică, 18 septembrie, ora 21.30, în etapa a 11-a din Superliga, sezonul 2022 – 2023.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER