Mirel Rădoi și-a dat demisia din funcția de antrenor al Universității Craiova după o serie de scandaluri fără precedent la clubul din Bănie. În acest context, Mihai Rotaru, patronul oltenilor, a ținut să-l taxeze dur pe tehnician.
Universitatea Craiova a fost eliminată din Cupa României de FC Argeș, iar cumulat cu eșecul din meciul cu FC U Craiova 1948, Mirel Rădoi n-a mai putut rezista și și-a anunțat demisia din postul de antrenor.
În decizia antrenorului a contat și neînțelegerile pe care le-a avut cu președintele oltenilor Sorin Cârțu, în contextul unor comentarii făcute de soția fostului mare jucător oltean care l-au deranjat pe Rădoi. Tehnicianul a mai fost în centrul unui scandal după ce a exclus patru jucători din lotul formației.
În scandal a intervenit și Mihai Rotaru, patronul oltenilor, care l-a atacat în direct la TV pe Mirel Rădoi, punând la îndoială seriozitatea profesională a acestuia.
„O să fac un amendament. Eu nu am discutat cu Mirel Rădoi când a ajuns la Universitatea Craiova. S-a ocupat Sorin Cârțu să-l aducă. Eu m-am întâlnit cu Rădoi când mă întorceam de la Tel Aviv și a doua zi am stabilit o întâlnire la club. Am stabilit-o la ora 13:00. La ora 13 eu eram acolo și i-am dat mesaj apoi: «Mai întârzii?». Mi-a răspuns peste ceva timp: «Acum ajung»”, a spus Mihai Rotaru la Digisport.
Mirel Rădoi a ajuns la Universitatea Craiova în luna august a acestui an, rezultatele sale fiind bune la începutul mandatului, dar cu o continuare dezamăgitoare apoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER