În etapa a 9-a a Superligii, Universitatea Craiova întâlneşte Farul Constanţa, luni, de la ora 21:30, pe arena „Municipal” din Severin.
Antrenorul oltenilor, Mirel Rădoi, a prefaţat disputa cu liderul la zi, spunând că Farul a arătat prin prestaţii că formează cea mai puternică echipă din campionat, că ar fi meritat să aibă chiar mai multe puncte şi este una dintre favoritele la câştigarea titlului în acest sezon.
Mirel Rădoi a primit o lovitură înaintea meciului cu echipa lui Gică Hagi: Elvir Koljic s-a accidentat din nou.
Ce se întâmplă cu Andrei Ivan, atacantul celor de la Universitatea Craiova?
Mirel Rădoi este antrenorul echipei din Bănie de la începutul lui august. Contractul său e valabil doi ani.
„Întâlnim cea mai puternică echipă din campionat, Farul merita chiar mai multe puncte, este o echipă pozitivă, agresivă, poate face presing, care marchează mult, mi-e teamă de cei doi atacanţi, Alibec şi Louis Munteanu, pe care îi ştiu foarte bine şi sunt în formă excelentă.
Este un semnal de alarmă pentru noi, am văzut cum Farul a câştigat cu campioana şi vicecampioana. Este o ambiţie a mea să înving unul dintre profesorii mei, pe Gică Hagi, care şi-a creat o echipă puternică, una care poată să câştige titlul anul acesta.
Avem un motiv în plus pentru a câştiga, fiind vorba de aniversarea clubului, sper să fim pregătiţi şi să demonstrăm că eşecul cu Hermannstadt a fost un accident. Pentru mine, meciurile tari contau mai mult decât cele cu echipe mici, mai ales că eram fundaş şi atacanţii buni erau provocarea. Va trebui să schimbăm, să nu ne motivăm numai în funcţie de adversar.
Eu încerc să-i motivez la fel, indiferent de echipa cu care jucăm, fie că întâlnim echipa noastră a doua sau meci de cupă europeană. O echipă mare ar trebui să câştige şi când are mai puţine ocazii, când nu joacă la nivel foarte bun.
Şi noi încercăm să jucăm, ca şi Farul, nu pârjolim terenul, încercăm să recuperăm sus, dar sper să eliminăm greşelile individuale, măcar treptat. Targetul meu personal este să luăm trei puncte luni, nu mă gândesc la alte meciuri. Publicul de la Severin e unul cald, dar nu e vulcanic, precum la Craiova, avem un mare avantaj când jucăm la noi acasă, se fac mari eforturi să revenim acasă mai repede, se lucrează suplimentar. Nu cred că va fi stadion plin la Severin cu Farul, decât cu AC Milan a fost plin, din ce ştiu eu” a declarat Mirel Rădoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER