Exagerarea lui Mirel Rădoi față de un fotbalist al său: „A alergat 165 de metri în 14 secunde”
De la schimbarea sistemului de joc la Universitatea Craiova, în 3-5-2 sau 3-4-3, aportul „aripilor” este unul esenţial, iar Bancu şi Vătăjelu sunt jucătorii care acoperă cele două benzi de obicei. În runda trecută, Bancu a fost suspendat, iar Vătăjelu a evoluat în extrema stângă, de unde a reuşit un gol fabulos, cu piciorul drept, la vinclu. Cu două meciuri în urmă, Vătăjelu marcase cu capul, tot din postura de aripă stânga. Mirel Rădoi a ţinut să sublinieze efortul depus de jucătorul său şi a dezvăluit şi anumite date statistice înregistrate de Vătăjelu.
UPDATE // În mod evident, calculele menționate de antrenorul Universității Craiova nu sunt corecte pentru că nu există niciun om în lume care să alerge atât de repede pentru că ar fi campion mondial la 100 m și la 200 m. ProSport își asumă faptul că a publicat declarația antrenorului Universității Craiova fără să specifice imposibilitatea realizării performanței.
„Noi folosim un sistem de joc iniţial, dar în dinamică ne modificăm poziţiile. Bogdan Vătăjelu apare ca mijlocaş în ofensivă, de multe ori dispare sincronizarea, mai avem nevoie de ceva timp. Vătăjelu are 165 de metri făcuţi în 14 secunde la faza golului cu Sepsi. Nu e uşor deloc. Îşi întâmpină adversarul, apoi face o cursă de 55 de metri undeva în 4 secunde, după aceea revine pe tranziţie, apoi urcă din nou şi finalizează. Acum, că ştia că de la analiză că e o problemă pentru adversar şutul de la distanţă, că n-a mai putut fizic şi a dat la poartă sau poate puţin din toate, nici nu mai contează. Nici de bucurat nu s-a bucurat, nu mai putea de oboseală. Trebuie să-i şi înţelegem şi pe ei şi încerc să o fac, dar şi ei m-au cunoscut şi au înţeles că sunt antrenor pretenţios şi îmi doresc cât mai mult de la ei” a declarat Mirel Rădoi.
Vătăjelu: „Este un plus pentru mine dacă am ajuns în echipa ideală Instat”
Bogdan Vătăjelu a fost în echipa turului, conform cifrelor InStat, chiar dacă nu a fost folosit în foarte multe partide, iar când a jucat a fost utilizat în banda dreaptă.
„Sistemul de joc îmi cere să ajung în poziţia aceea şi să trag la poartă, m-am bucurat două zile de gol şi de victorie şi acum totul e istorie, acum trebuie să câştigăm următorul meci cu orice preţ. Îmi doresc să marchez din nou, dar nu fac un obiectiv din asta, în primul rând îmi doresc să joc. Ne-a prins bine discuţia mai aprinsă după meciul de la Piteşti, când nu merge jocul, Mister încearcă să ne trezească atunci când nu facem ce trebuie, pentru a ne da seama, deşi ar trebui să o facem singuri. E devreme să vorbim de play-off, pentru că mai sunt multe meciuri, se pot întâmpla multe, ne gândim numai la meciul următor, chiar dacă pare un clişeu. Mi-am dorit să fiu mai bun, chiar dacă n-am jucat pe poziţia mea, în partea stângă, de obicei, dar mi-am dorit mereu să ajut echipa, este un plus pentru mine dacă am ajuns în echipa ideală Instat” a spus Bogdan Vătăjelu.
Despre partida de sâmbătă, ora 21,00, cu Universitatea Cluj, Bogdan Vătăjelu a declarat: „Nu va fi uşor deloc, Clujul vine după o victorie cu FCSB, care le aduce moral. Vor veni la noi să-şi vândă pielea foarte scump. Sper să avem iniţiativa, să avem curaj şi să luăm cele 3 puncte, pentru că jucăm acasă. Nu trebuie să ne îndreptăm atenţia către un jucător, la ei forţa grupului primează. În anii trecuţi jucătorii care au plecat de la noi la alte echipe au jucat bine împotriva noastră, chiar au şi marcat, dar acum nu trebuie să ne focusăm pe adversari, ci pe jocul nostru. Primordiale sunt cele 3 puncte, pentru că am avut o continuitate în rezultate. Ne dorim a 5-a victorie consecutivă, pentru asta ne-am antrenat, nu va fi uşor, dar dacă facem ce facem zilnic la antrenament şi suntem concentraţi sută la sută probabil vom câştiga. Clujul este o echipă agresivă, face presing foarte bun. Sper să fie mulţi spectatori, îi aşteptăm să fie alături de noi şi în momentele grele”.