Nemulţumire profundă în Bănie, după ce Universitatea Craiova a acumulat un singur succes în ultimele şapte meciuri, şi acela obţinut acasă, contra nou-promovatei Unirea Slobozia. Nu atât bilanţul sub aşteptări îi irită pe fanii Ştiinţei, ci jocul etalat de echipa lui Costel Gâlcă, unul fad, lipsit de idei, din ce în ce mai poticnit de la o etapă la alta.
Înghesuiţi aproape toţi la tribuna a doua, în condiţiile în care peluzele au fost închise de club, după ce galeria din Peluza Nord a anunţat că este în protest, fanii prezenţi pe „Ion Oblemenco” au îndurat jocul lipsit de orizont, haotic, al Ştiinţei şi au înghiţit în sec la marile ratări ale Botoşaniului, în colimator fiind luat numai Ştefan Baiaram.
Acestuia nu i-au fost tolerate lipsa de implicare, de inspiraţie şi duelurile pierdute, fiind huiduit la scenă deschisă de spectatori. În repriza secundă, înainte de a fi înlocuit, Baiaram s-a prăbuşit pur şi simplu pe gazon, copleşit de reproşurile primite, fiind consolat şi încurajat de Cicâldău şi Mitriţă, care l-au ridicat. Schimbarea lui Baiaram a fost primită cu un ropot de aplauze de cei 9.000 de spectatori.
Şi vedeta echipei din Bănie, Alexandru Mitriţă, a avut conflictul său cu suporterii veniţi pe „Ion Oblemenco”. Exasperaţi de toate fazele fixe executate modest de „Pitic”, fanii au aplaudat frenetic momentul în care Alex Cicâldău a pus mâna pe minge şi nu l-a mai lăsat pe Mitriţă să fie executant.
În timp ce se îndepărta de balon, Mitriţă le-a răspuns suporterilor aplaudând şi el ironic şi le-a dat „dislike” acestora, făcând gesturi evidente cu degentul mare îndreptat în jos. Nu a fost prima dată când Mitriţă a intrat în contre cu suporterii, în sezonul trecut existând cel puţin două momente, la Constanţa şi la Botoşani, în care starul Ştiinţei a avut ceva de împărţit cu suporterii veniţi în deplasare.
După ce publicul a părăsit tribunele, Alex Mitriţă a rămas pe teren cu cele două fetiţe ale sale, care au zburdat pe gazonul de pe „Ion Oblemenco”, micuţele fiind parcă mai în vervă decât tăticul lor în meciul cu FC Botoşani.
După un meci în care Universitatea Craiova se poate considera norocoasă cu punctul obţinut, în condiţiile în care Botoşaniul a ratat cele mai mari ocazii, una pe repriză, suporterii de pe „Ion Oblemenco” n-au mai rezistat şi şi-au fluierat favoriţii, exasperaţi de evoluţia acestora.
Jucătorii au ezitat astfel să mai meargă să salute publicul, deşi unii au avut intenţia să o facă, moment în care, de la staţia de amplificare s-a pornit muzica la maxim, pentru a acoperi huiduielile tribunei.
Un gest asemănător au făcut cei de la FCU Craiova, atunci când fanii şi jucătorii Universităţii Craiova sărbătoreau pe stadion un succes obţinut într-un derby local, gazdă fiind atunci gruparea lui Adrian Mititelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER