Mirko Ivanovski (32 de ani) a trăit momente de confuzie luna trecută, când șoferul autocarului celor de la Petrolul Ploiești a văzut cartonașul roșu din partea arbitrului George Găman.
Momentul s-a petrecut după finalul partidei dintre FC Voluntari și Petrolul, din prima rundă a acestui sezon al Superligii.
Sub impresia că șoferul, îmbrăcat în echipamentul clubului, ar fi un membru al staff-ului tehnic, Găman s-a dus glonț la acesta și i-a arătat direct cartonașul roșu.
Mirko Ivanovski a dezvăluit că, la plecarea de la stadion, l-a întrebat pe șofer dacă mai poate efectua deplasările, fiind suspendat. Nord-macedoneanul s-a obișnuit deja cu astfel de evenimente inedite de când a sosit în România.
„Da, a luat șoferul roșu. Chiar după meci l-am întrebat dacă ne poate duce până la Mediaș, pentru că era `suspendat`. Nu știu cum a luat cartonaș roșu, stătea pe banca de rezerve. Găman n-o fi văzut cine e exact și i-a dat cartonașul. A fost comedie, dar în România nu e ceva nou, nu?”, a spus Mirko Ivanovski, conform Playsport.
Atacantul a semnat în această vară cu Petrolul Ploiești, rămas liber de contract după despărțirea de Dinamo, club cu care a retrogradat. În afara celor două echipe menționate, Ivanovski a mai evoluat în România pentru Astra Giurgiu și CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER