S-au încins spiritele înainte de meciul Dinamo București – Universitatea Craiova din a 7-a etapă a Superligii.
Ce s-a întâmplat mai exact pe stadionul Arcul de Triumf și de la ce a pornit totul.
Dinamoviștii au închis nocturna pentru a prezenta lotul in stil NBA, in timp ce jucătorii Craiovei au ieșit pe gazon la încălzire.
La un moment dat, antrenorul cu portarii al grupării din Bănie s-a dus la crainicul care-i prezenta pe „câini” și a cerut să fie aprinsă nocturna pentru a le permite jucătorilor lui Costel Gâlcă să își facă încălzirea.
Acesta și-a văzut de treabă pană la ultima rezervă și i-a prezentat pe toți pe rand. Tot momentul a durat în jur de 10 minute.
Dinamo: Golubovic – Sivis, K. Boateng, Homawoo, Opruț – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Bani, Selmani, Abdallah Rezerve: Ailiesei, Licsandru, Soro, Bordușanu, Patriche, Caragea, A. Irimia, Amzăr, A. Florescu, Mărginean, C. Costin Antrenor Zeljko Kopic
Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Zajkov, Bancu – Oshima, Mekvabishvili – Bană, Mitriță, Paradela – Koljic Rezerve: Lung, Ndong, Sierra, Badelj, Screciu, Houri, Danciu, Mora, Baiaram, Barbu, A. Ivan Antrenor Costel Gâlcă
Costel Gâlcă, tehnicianul Universității Craiova, spunea că meciul cu Dinamo va fi de o intensitate foarte mare.
„Va fi un meci cu o intensitate mare, sper ca cele mai bune decizii să le luăm noi. Dinamo arată altfel față de anul trecut, au luat jucători buni. Au multă mobilitate în joc, au multe soluții de la mijloc în sus, așa că trebuie să fim foarte atenți și să profităm de tot ce ni se oferă.
Momentan suntem pe primul loc, iar asta trebuie să ne dea încredere. Trebuie să performăm în fiecare meci, să avem cât mai multe realizări.
În fiecare meci trebuie să demonstrăm că merităm să stăm acolo sus. Prelungirea contractului lui Mitriță a fost o decizie foarte bună pentru noi și pentru el”, a spus Gâlcă la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER