Momentul care a trecut aproape neobservat în Sepsi – FCSB 2-5 este reprezentat de revenirea suprinzătoare pe teren a lui Ionuț Panțîru. Apărătorul în vârstă de 27 de ani s-a întors în echipa lui Gigi Becali, după 883 de zile de absență. Miracolul pe care nici medicii nu îl mai considerau posibil s-a întâmplat, iar Panțîru ar putea primi o nouă șansă în carieră.
FCSB a învins-o fără drept de apel pe Sepsi, scor 5-2 în deplasare, duminică seară, în runda cu numărul 10 din Superliga. În ultimele 10 minute ale confruntării, când roș-albaștrii erau siguri că vor obține victoria, pe teren și-a făcut apariția și un fotbalist măcinat de ghinioane în ultimii ani.
Este vorba despre Ionuț Panțîru, care pe 25 aprilie 2021, la un meci FCSB – Sepsi 1-2, a fost lovit involuntar de colegul Adrian Șut și s-a ales cu o accidentare extrem de urâtă la genunchi. Din aprilie 2021 și până în prezent, Panțîru a trecut prin trei intervenții chirurgicale foarte complicate și nici măcar medicii nu mai considerau că acesta s-ar putea întoarce pe suprafața de joc pentru un meci oficial.
Însă, Panțîru s-a pregătit exemplar în presezon și chiar a jucat într-un meci amical, iar în urmă cu doar câteva săptămâni, Gigi Becali a anunțat că îi va da șansa de a demonstra din nou fundașului său: „O să vedem, o să-l încercăm”, spunea Becali.
Și s-a ținut de cuvânt. În minutul 83 al disputei de duminică seară, Sepsi – FCSB 2-5, Ionuț Panțîru a fost trimis pe teren în locul lui Risto Radunovic și a bifat primele minute oficiale după o absență de 883 de zile!
Imediat după ce a intrat pe teren, Ionuț Panțîru a fost întâmpinat de Adrian Șut, coechipierul care în aprilie 2021 l-a accidentat, fără să vrea, tot într-un FCSB – Sepsi. Șut l-a încurajat pe Panțîru și cu siguranță a fost încântat să își vadă colegul din nou pe teren.
Într-un interviu pe care l-a acordat în ianuarie 2022, Ionuț Panțîru a dezvăluit că Șut „și-a cerut scuze atât de des” încât la un moment dat i-a solicitat să se oprească:
„Când m-a lovit (n.r. – Șut), am crezut că e o lovitură oarbă. Am încercat să continui, dar am simțit că nu mai pot să alerg, m-am pus jos și am cerut schimbare. A fost foarte grav.
Nu aș vrea să-mi aduc aminte de acel moment. A doua zi, după RMN, am fost în cabina medicului. După ce mi-a dat vestea, am plâns 10 minute. Horror a fost!
A fost ciudat să mă accidentez după un contact cu Șut. Fiind colegul meu de echipă, amândoi am încercat să recuperăm mingea și așa a fost să fie. El m-a lovit, asta e situația. Și dacă mă lovea altcineva, tot trebuia să mă operez. Vorbim mereu, avem o relație bună. Și-a cerut scuze atât de des încât la un moment dat i-am spus să se oprească”, declara Ionuț Panțîru, în ianuarie 2022, pentru FCSB TV.
La scurt timp după aceste declarații, în martie 2022, Panțîru a fost operat pentru a treia oară la genunchiul afectat, deoarece precedentele două intervenții chirurgicale nu i-au reușit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER