Momentul în care relația dintre Gigi Becali și Giovanni Becali s-a distrus. Victor Pițurcă, principalul vinovat. „Situația s-a înrăutățit din cauza lui!”
Giovanni Becali și Gigi Becali au avut o perioadă în care nu și-au vorbit, iar celebrul impresar susține că Victor Pițurcă a fost principalul vinovat pentru faptul că relația dintre el și vărul său s-a distrus.
Momentul în care relația dintre Gigi Becali și Giovanni Becali s-a distrus. Victor Pițurcă, principalul vinovat
Gigi Becali și Giovanni Becali nu și-au vorbit ani la rând, iar impresarul a vorbit despre incidentul care a avut loc în toamna anului 2000.
În urmă cu 23 de ani, Gigi Becali l-a numit pe Victor Pițurcă antrenor principal la FCSB, iar acela a fost și momentul în care ruptura dintre Giovanni Becali și patronul vicecampioanei României s-a produs.
La 23 de ani distanță de la momentul în care s-a produs ruptura între Giovanni și Gigi Becali, celebrul impresar a explicat ce s-a întâmplat între el și vărul său.
„Relaţia mea cu Gigi s-a înrăutăţit atunci când a lucrat el cu Piţurcă, atât. Noi suntem crescuţi acolo unul lângă altul. Au fost nişte neînţelegeri legate de nişte jucători pentru că el a fost influenţat de Piţurcă. Gigi mi-a anulat mie nişte clauze la nişte jucători din cauza lui.
Ăla a fost singurul moment când n-am vorbit cu Gigi, atunci când a lucrat el cu Piţurcă. În rest, am fost mereu la nunţi, la botezuri împreună”, a declarat Giovanni Becali la Orange Sport.
Cum își petrece Gigi Becali timpul
Giovanni și Gigi Becali s-au împăcat, iar celebrul impresar a dezvăluit ce obiceiuri are latifundiarul din Pipera. „El nu are altă activitatea decât biserica, în curtea lui, cu familia lui. Eu îl aud la gard când zice bagă pompa să ude, el stă cu oamenii toată ziua acolo în grădină. E preocupat. În afară de asta merge la biserică în fiecare zi, stă două ore şi face rugăciune. Doarme o oră, două , trei la prânz. M-a ţinut jumătate de oră. Şi mi-am dat seama că avea voce de somn. Şi îl întreb dacă a dormit. Şi el zice, da, am dormit două – trei ore.
Doamne, şi eu iau pastile ca să dorm. Uit de draci. Băi, mie îmi vine toată viaţa în minte şi nu mă ia somnul. Iau pastila aia, mă ameţeşte puţin şi adorm. Băi, Giovanni, dracii nu te lasă să dormi. Vin şi la mine, dar ştii ce fac? Ia să îi las deoparte şi mă gândesc. Ia să îl bag pe Coman acolo, pe ăla acolo şi dracii dispar. Şi dorm 7-8 ore. Fiecare om are apucăturile lui„, a spus Giovanni Becali într-un podcastul „Sportcast cu Sile”.