Momentul serii de la Constanța l-a avut în prim-plan pe Gică Hagi la microfon. Managerul Farului a ținut în mod special să le facă tuturor celor prezenți la petrecere o dedicație și, după Cristi Borcea şi Gigi Becali, a venit rândul „Regelui” să spună asta: „Trebuie să ne pregătim de Champions League acum”.
Duminică seară, Gică Hagi și-a trecut în palmares al doilea triumf în campionatul românesc, din postura de manager al unei echipe de fotbal. El a adus primul titlu la malul mării la capătul sezonului 2016 – 2017, când echipa încă se numea FC Viitorul, iar acum, cu o etapă înainte de finalul actualei stagiuni, tot sub comanda lui Gică Hagi, Farul Constanța a devenit matematic campioană.
Farul a fost condusă cu 0-2 de FCSB în penultima rundă, după ce roș-albaștrii au marcat rapid două goluri, prin Șut și Compagno. Însă, în ciuda mediei de vârste fragede, echipa de la malul mării nu a renunțat și a arătat ca o adevărată campioană. Mateus, Băluță și Munteanu au marcat cele trei goluri ale constănțenilor, iar Farul s-a impus în fața FCSB-ului cu 3-2 și a cucerit titlul.
La petrecerea de după meci, în boxe a răsunat, printre altele, „You’ll Never Walk Alone”, celebrul imn folosit de cei de la Liverpool.
Însă, imediat după „You’ll Never Walk Alone”, Gică Hagi a avut de făcut o dedicație specială. DJ-ul de la fața locului a pus imnul Ligii Campionilor, nu înainte ca managerul Farului Constanța să transmită câteva cuvinte importante:
„Pot? Trebuie să ne pregătim de Champions League acum. Vrem nu vrem, suntem obligați, așa că. Băgăm presiune. Din seara asta începem să băgăm presiune. O să vedem ce facem, ce aducem. O să facem o echipă mare, care trebuie să se bată acolo. E greu, dar inventăm resurse. Trebuie să inventăm resurse ca să o facem. Avem obligație, de mâine trebuie să lucrăm bine! Seară plăcută, numai bine! Noi nu ne pregătim de Champions, suntem acolo, așa că…”, a declarat Gică Hagi, la microfonul căștilor pe care le avea DJ-ul.
Ulterior, imnul Ligii Campionilor a fost lăsat să cânte și cei prezenți la fața locului s-au bucurat de moment. Vezi AICI adversarii Farului în preliminariile Ligii Campionilor: cu cine se luptă Gică Hagi pentru o calificare istorică în grupele Champions League!
La finalul meciului Farul Constanța – FCSB, Gică Hagi a tras concluziile și a dezvăluit ce le-a spus jucătorilor săi la pauză pentru a întoarce rezultatul în repriza secundă.
„Două echipe care au făcut un fotbal bun, nu ne-am apărat. Până la urmă am dovedit că merităm să fim campioni. Știam că jucăm acasă foarte bine, că publicul ne împinge de la spate. O să punem în ramă această zi, a fost o zi frumoasă pentru mine. Toate trofeele sunt mari. E mai mare pentru că e fericită toată Constanța, e super.
Am știut să atacăm. Le-am zis să avem construcția din spate, trebuie să știi să ieși din spate, mijlocașii să alerge mingea dintr-o parte în alta și atacanții să aibă execuție.
Am început foarte prost, am făcut niște greșeli care ne-au costat. Eu zic că toți jucătorii sunt fenomenali, fiecare a făcut ce trebuie. Avem cele mai multe victorii și cele mai puține înfrângeri. Sunt mândru de ei. Noi am planificat foarte bine în vară.
Ei sunt artiștii, ei sunt acolo, noi trebuie să stăm mai în spate și să ieșim din când în când”, a spus Gică Hagi, la finalul meciului Farul – FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER