Jucătorul transferat de Dan Șucu la Rapid București are o moștenire impresionantă în Dobrogea din partea bunicului său.
Constantin Grameni (21 de ani) s-a transferat pe parcursul zilei de duminică, 8 septembrie, de la Farul Constanța la Rapid București, pentru 400.000 de euro și 15% dintr-un transfer viitor. Constantin Grameni ar fi primit o moștenire uriașă din partea bunicului său, Gheorghe Grameni, de aproximativ 800 de hectare în Dobrogea, fiind unul dintre cei mai bogați fotbaliști din Superliga.
Problema banilor nu există pentru Constantin Grameni, care joacă fotbal de plăcere. Fotbalistul transferat de Dan Șucu la Rapid București are viitorul asigurat, deoarece bunicul lui Gheorghe Grameni, care a decedat în 2022, i-ar fi lăsat o moștenire de aproximativ 800 de hectare în Dobrogrea, potrivit informațiilor Orange Sport.
Constantin Grameni are o cotă de piață de 2.000.000 de euro, potrivit transfermarkt.com, iar cu Rapid București a semnat un contract valabil pe trei ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. Grameni a jucat în opt meciuri în stagiunea curentă pentru Farul Constanța și a oferit o pasă de gol. „Dina” Grameni a evoluat în 135 de meciuri oficiale pentru Farul Constanța și a marcat de 10 ori.
Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de FC Rapid 1923 (@fcrapid1923oficial)
O postare distribuită de FC Rapid 1923 (@fcrapid1923oficial)
Bun venit, „Dina” Grameni! Grameni este noul jucător al Rapidului, cel puțin pentru următoarele trei sezoane!”, au scris giuleștenii pe Facebok.
Constantin Grameni a oferit și prima reacție după oficializarea mutării la Rapid București. Fotbalistul va purta numărul 20 la gruparea giuleșteană, iar în prezent este în cantonamentul naționalei U21.
Constantin Grameni are un singur trofeu cucerit alături de Farul Constanța, titlul câștigat în sezonul 2022-2023, stagiune pe parcursul căreia i-a avut coechipieri pe Marian Aioani și Andrei Borza, ambii transferați de Rapid.
„Salut, rapidiști!
Sunt Dina Grameni și sunt extrem de fericit că am semnat cu Rapid București! De abia aștept să încep munca în alb și vișiniu și aștept cu nerăbdare primul meci în Giulești, într-o atmosferă superbă!
Hai, Rapid!”, este mesajul pe care l-a transmis Constantin Grameni pe pagina de Facebook a lui Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER