Motivele demiterii lui Ivaylo Petev de la Universitatea Craiova. EXCLUSIV
Când l-a adus pe Ivaylo Petev la Universitatea Craiova, Mihai Rotaru a anunţat că are nevoie de un manager care să conducă clubul, să decidă în privinţa lotului, a transferurilor, a academiei, nu numai să se ocupe de pregătirea primei echipe. Finanţatorul pretindea atunci că el şi bulgarul au aceeaşi filosofie despre fotbal.
„Întotdeauna mi-am dorit un manager la Craiova, să coordoneze clubul, să dezvolte scoutingul, academia. Negocierile au început, din punctul meu de vedere, la Bansko, unde am stat în aceeaşi bază, astă-vară. M-a atras în primul rând motivaţia lui şi cred că avem aceleaşi principii despre fotbal” a spus Rotaru, atunci când l-a prezentat pe fostul antrenor de la Ludogorets.
Motivele demiterii lui Ivaylo Petev de la Universitatea Craiova
Mihai Rotaru n-a găsit însă ceea ce căuta şi nu numai că Petev nu a ajuns la finalul contractului cu Universitatea Craiova, dar nu a terminat nici măcar sezonul în curs. Bulgarul a avut aceeaşi soartă precum grecul Marinos Ouzounidis, cei doi având aproximativ aceeaşi medie de puncte, dar le-a fost imputat jocul neconvingător, lipsit de orizont şi spectaculozitate, iar pretextul pentru demitere a fost căutat practic.
Deşi ce câştigase Cupa şi Supercupa, Ouzounidis a fost dat afară după eşecul cu formaţia albaneză Laci, din Conference League, în timp Ivaylo Petev a plătit pentru eliminarea din Cupa României, urmată la câteva zile de ieşirea din lupta pentru titlu. În ambele meciuri, Craiova nu a reuşit să marcheze, dar a fost şi lipsită de cei mai importanţi jucători ai săi: Bancu şi Screciu cu Oţelul, Mitriţă şi Screciu cu FCSB.
De ce a fost îndepărtat Ivaylo Petev:
Jocul echipei. În timpul mandatului său, indiferent că a fost perioada cu 5 meciuri la rând fără victorie sau cea a celor 9 partide fără eşec, Ivaylo Petev nu a reuşit să confere o identitate de joc Universităţii Craiova, echipa s-a exprimat mai mult „după ureche”. Deşi a obţinut şi victorii importante, iar media de puncte (1,75/meci) a fost una OK, jocul alb-albaştrilor n-a impresionat, iar norocul a jucat un rol important în obţinerea unor succese. Au fost numai bucăţi de meciuri care au rămas în memoria fanilor, cea din urmă fiind repriza secundă din meciul cu Rapid. Dacă lui Neagoe i s-a reproşat public „ghinionul”, atunci când a fost demis, lui Petev i-a fost fatală „terminarea norocului”.
Ratarea obiectivelor de top. Petev şi-a început mandatul la Craiova cu dreptul, dar continuarea a fost sub aşteptări, cu numai 2 puncte acumulate în 5 meciuri. A urmat din nou o perioadă fastă, cu 9 meciuri la rând fără eşec, dar ultimele două înfrângeri, cu Oţelul şi FCSB, au compromis cele două obiective de top: Cupa şi campionatul. Totuşi, Petev a fost demis când echipa este în grafic în lupta pentru cupele europene, fiind pe locul 2 practic, la egalitate cu CFR Cluj, cu victorie în meci direct, care contează la departajare, în condiţiile în care ambele au avut rotunjit punctajul din sezonul regular. Ca o comparaţie cu un alt antrenor demis recent în Bănie, Eugen Neagoe nu a fost dat afară la finalul stagiunii trecute, deşi a fost singurul din ultimii 7 ani care a ratat calificarea în cupele europene.
Criza defensivă – Universitatea Craiova are 16 meciuri consecutive în care a primit gol, cu tot cu cele două amicale din Antalya, iar în jumătate dintre acestea a primit cel puţin 2 goluri. Petev n-a reuşit să rezolve criza din defensivă, deşi a primit întăriri în iarnă. Deşi s-a vorbit foarte mult de schimbările permanente în primul 11, acestea nu au reprezentat un motiv pentru despărţirea de Petev, modificările fiind efectuate şi din cauze obiective (accidentări, suspendări), precum şi pe motiv de randament.
Transferurile ratate. Se pare că Mihai Rotaru i-a dat credit lui Ivaylo Petev în privinţa achiziţiilor, aducând cei 5 jucători solicitaţi de bulgar, dar antrenorul nu i-a prea folosit pe aceştia. Dintre cei 5, Soiri, Blesa, Maldonado, Kozulj şi Mekvabişvili, numai lui Maldonado i s-a făcut loc constant în primul 11 şi acesta în contextul în care Screciu şi Zajkov au avut probleme medicale. Kozulj şi Blesa n-au confirmat şi au fost mai mult în afara lotului, iar Soiri este a treia variantă de fundaş dreapta, după Căpăţână şi Vlădoiu. Astfel, Rotaru i-a cerut explicaţii lui Petev în privinţa acestor achiziţii care par inutile, dar pentru care s-au cheltuit aproximativ 1.5 milioane de euro în iarnă.