Motivul incredibil pentru care Sebastian Colțescu nu va arbitra în prima etapă de la reluarea Superligii. Centralul era unul dintre cei mai în formă „cavaleri ai fluierului” | EXCLUSIV
Sebastian Colțescu, unul dintre cei mai în formă arbitri din România, nu a fost delegat la niciun meci din etapa cu numărul 22 a Superligii, iar motivul a fost aflat de ProSport.
Motivul incredibil pentru care Sebastian Colțescu nu va arbitra în prima etapă de la reluarea Superligii. Centralul era unul dintre cei mai în formă „cavaleri ai fluierului”
În vârstă de 45 de ani, centralul a arbitrat în 13 partide din acest campionat, printre care primul meci important CFR Cluj – Rapid, scor 1-0, dar și derby-ul FCSB – Rapid, terminat cu victoria roș-albaștrilor, scor 3-1.
Mai mult, arbitrul originar din Craiova a condus și 2 meciuri din Cupa României, U Cluj – CFR Cluj și Farul Constanța – CFR Cluj.
Campionatul României se reia pe data de 20 ianuarie, însă Comisia Centrală a Arbitrilor a decis ca Sebastian Colțescu să nu conducă niciun meci din cele 8, în condițiile în care nici Istvan Kovacs nu poate arbitra. Arbitrul care a participat și la Campionatul Mondial din Qatar va conduce astăzi, 19 ianuarie, finala Cupei Națiunilor din Golf, dintre Irak – Oman.
ProSport a aflat motivul pentru care centralul în vârstă de 45 de ani nu a fost delegat. Potrivit surselor noastre, Colțescu a avut probleme la testele fizice, care s-au dat la începutul acestui an. Arbitrul nu le-a picat, însă nu a îndeplinit baremele.
Mai mult, centralul a fost chemat în cursul zilei de 18 ianuarie să reia testele, iar de această dată totul a fost perfect. Pe lângă Sebastian Colțescu, o problemă asemănătoare au mai avut și tușierul Andrei Constantinescu (40 de ani), dar și centralul Cătălin Popa, care a condus în acest sezon 11 partide din Superliga, printre care și returul dintre Rapid și CFR Cluj, terminat cu victoria giuleștenilor, scor 2-1.
Situația lui Sebastian Colțescu pare a fi rezolvată, iar unul dintre cei mai în formă arbitri din România va putea conduce meciuri din etapa cu numărul 22.
În cele 13 partide pe care centralul de 45 de ani le-a condus în Superliga, acesta a acordat 49 de cartonașe galbene, 3 cartonașe roșii și a dictat nu mai puțin de 8 lovituri de la 11 metri.
Colțescu a fost arbitru cu ecuson FIFA timp de 14 ani, între 2006 și 2020. În anul 2020, el și Marius Avram au fost înlocuiți de pe lista meciurilor europene de către Andrei Chivulete și Marian Barbu.
- În același an, arbitru a provocat un scandal imens în Liga Campionilor, când la meciul dintre Istanbul Bașakșehir și PGS a fost acuzat de rasism.