Mutarea de maestru de șah prin care Ioan Sabău l-a învins pe Cristiano Bergodi în Rapid – U Cluj 2-3! Ce a făcut discipolul lui Mircea Lucescu: decizia a schimbat totul
Mutarea de maestru de șah prin care Ioan Sabău l-a învins pe Cristiano Bergodi în Rapid – U Cluj 2-3 a fost explicată la finalul jocului din Giulești chiar de către antrenorul „șepcilor roșii”.
Fostul component al „Generației de Aur”, care a fost antrenat pentru o perioadă de Mircea Lucescu, a dezvăluit că a observat pe parcursul primei reprize că echipa alb-vișinie reușea foarte des să creeze superioritate numerică prin fundașii centrali, ca urmare a unei posesii derulate în viteză, fapt ce a dus la desprinderea giuleștenilor pe tabela de marcaj, la scorul de 2-0 la un moment dat.
Cum a întors Ioan Sabău soarta meciului Rapid – U Cluj 2-3 în repriza secundă
Așa că la pauză a operat o schimbare de sistem, după cum chiar el a explicat la finalul jocului, care a făcut ca acest fenomen să fie stopat, iar ulterior echipa sa a reușit să întoarcă soarta meciului și să câștige în cele din urmă cu 3-2.
„A trebuit să mă adaptez, să fac acea schimbare, să schimb sistemul de joc, am reușit să înscriem în prima repriză, ceea ce ne-a dat moral. După care, a doua repriză, intrând la pauză cu 2-1, am avut un moral mai bun, am crezut în noi, am intrat bine, ne-am creat ocazii și am reușit chiar să și marcăm al treilea gol. Îi felicit pe jucători, au crezut foarte mult, nu îi intimidează astfel de jocuri.
Foarte multe lucruri îți trec prin minte în momentul în care ești condus, să nu iei multe. Nu a fost vorba să îi scutur, am spus să credem mai mult, pentru că putem să câștigăm acest joc. Am intervenit ca să reparăm anumite greșeli, sistemul de joc. Sunt acele momente în care trebuie să găsești soluții. De data aceasta au ieșit lucrurile așa cum trebuia să iasă.
De speculat, sigur, noi trebuia să fim mult mai compacți, jucau foarte repede, rămâneau de multe ori cu fundașii centrali liberi și nu ieșeau de acolo. Acolo am reușit să corectăm anumite lucruri. Sigur, acea echipă compactă, să nu lăsăm spații, să îi obligăm să joace mai mult lateral. (n.r. cum a fost primit în Giulești) Foarte bine, ca de fiecare dată. Îmi sunt dragi, m-am simțit foarte bine aici, am toate aprecierea pentru oamenii care vin, așa trebuie să arate suporterii.
Îmi pare rău pentru ei, mă bucur pentru mine și jucătorii mei, la fel pentru suporterii mei până la urmă”, a spus Ioan Ovidiu Sabău la finalul meciului Rapid – U Cluj 2-3.