N-a vrut să i-l vândă lui Gigi Becali, iar acum, la câteva luni distanță, l-a scos după nici 30 de minute! De ce a luat Gică Hagi decizia dură
Mihai Popescu, fundașul de la Farul Constanța în vârstă de 31 de ani, a fost înlocuit de antrenorul Gică Hagi cu Dan Sîrbu, după doar 29 de minute de la debutul partidei de luni seară.
Farul Constanța s-a impus pe teren propriu în fața celor de la FC Hermannstadt cu scorul 3-2, în ultimul meci din etapa a șasea a Superligii României.
Mihai Popescu, dorit de Gigi Becali la FCSB, schimbat după 29 de minute de Gică Hagi
Meciul de la Ovidiu a început excelent pentru formația lui Gică Hagi. Rivaldinho a marcat rapid primul gol al constănțenilor, în minutul 7, însă „Regele” a surprins cu o schimbare neașteptată în minutul 29.
Gică Hagi l-a scos de pe teren pe Mihai Popescu și l-a introdus în locul său pe Dan Sîrbu, făcând o schimbare post pe post. La finalul partidei, antrenorul „marinarilor” a explicat decizia pe care a luat-o.
„Regele” a spus că fundașul a avut o zi proastă și că era necesar să îl schimbe.
„A avut o zi proastă, era lângă mine și trebuia să-l schimb, asta este. Așa am simțit, asta e, a prins o zi nefastă. Jucătorii care au venit au nevoie de timp, nu sunt încă pregătiți din punct de vedere fizic”, a declarat Gică Hagi , la flash-interviu.
La sfârșitul stagiunii precedente a campionatului, s-a vehiculat faptul că Mihai Popescu s-ar afla pe lista de transferuri a celor de la FCSB, fotbalistul aflându-se în ultimele luni de contract cu echipa constănțeană. În final, fundașul și-a prelungit contractul cu Farul lui Gică Hagi.
Gică Hagi este hotărât să-și vândă acțiunile de la Farul Constanța
„Regele” a fost mulțumit de prestația jucătorilor săi din partida de luni seară. Antrenorul a subliniat însă că fotbaliștii mai au nevoie de pregătire pentru a reveni la forma la care au fost în sezonul 2022-2023, când Farul a fost campioana României.
De asemenea, tot la finalul meciului cu Hermannstadt, Gică Hagi a vorbit din nou despre dorința de a-și ceda acțiunile pe care le deține la Farul.
„E un început de campionat, drumul e lung. Poți să începi bine, poți să începi mai puțin bine. Important e că am câștigat și că am obținut puncte. E important să creștem ca și vestiar. Au venit jucători și sper să ne revenim cum eram înainte. Important e că atacanții au marcat, mijlocașii au alergat mult, fundașii au jucat bine.
Trebuie să creștem la anumite aspecte. Trebuie să fim mai acizi și să dominăm meciul. Avem jocul nostru, identitatea noastră și jucătorii să capete mai multă putere. Jucătorii care au venit au nevoie de timp, nu sunt la nivelul nostru fizic.
De când m-am lăsat de fotbal am avut două lucruri pe care mi le-am dorit: să fac o academie frumoasă și munca mea de antrenor, care îmi place. Cred că am început să-mi zic și manager (n.r. râde). Dumnezeu mi-a dat multe, chiar dacă într-o zi lucrurile se vor opri. Vreți să nu mai vorbesc? Vreți să-mi închideți gura? Hagi nu a răbufnit, Hagi a spus realitatea!
Este realitatea, poate e dureroasă, dar asta este. Eram sus, iar acum nu mai sunt. Toată România mă iubește, probabil unora nu le cade bine. Poate mai trebuie să existe și partea cealaltă care să mă trezească. Și eu greșesc, și eu mai fac, mai pierd meciuri. Sunt și eu om, dar cred că am făcut lucrurile bine.
Eu sunt fotbalist, nu sunt miliardar și nu am cum să fiu acționar majoritar la Farul. Vreau să-mi văd de meseria de antrenor, dacă sunt bun să rămân, dacă nu, mă duc acasă. Eu am investit cât am putut, acum aștept să vină cineva și să ducă Farul la un alt nivel. În Europa nu a excelat și trebuie să fie și acolo”, a spus Gică Hagi, la finalul partidei cu FC Hermannstadt.