Nașul lui Liviu „Bocciu” face afirmații extrem de grave la adresa lui Daniel Niculae și a lui Victor Angelescu, pe care îi acuză că ar juca la pariuri și că ar trânti meciuri la Rapid! „Focarul mizeriei e Niculae. E șeful grupului infracțional de la Rapid”
Vlad Baltazar, nașul lui Liviu Ungurean „Bocciu”, a lansat afirmații extrem de dure la adresa lui Daniel Niculae și a lui Victor Angelescu. Oficialii de la Rapid sunt acuzați că ar paria și că ar face blaturi la meciuri.
Vlad Baltazar, nașul lui Liviu Ungurean, alias „Bocciu”, lansează acuzații fără precedent la adresa conducătorilor de la Rapid. Acesta a spus că Daniel Niculae este „șeful unui grup infracțional” care s-a creat în Giulești, că oficialii clubului de lângă Podul Grant pariază, dar și că truchează partidele.
Nașul lui Liviu „Bocciu” face afirmații extrem de grave la adresa lui Daniel Niculae și a lui Victor Angelescu, pe care îi acuză că ar juca la pariuri și că ar trânti meciuri la Rapid
Mai mult, Baltazar a declarat că inclusiv partida cu Universitatea Craiova, care urmează să aibă loc pe 30 martie, a fost deja „aranjată”.
„Miezul, focarul mizeriei este Daniel Niculae. El este șeful grupului infracțional de la Rapid. Daniel Niculae, Angelescu pariorul, Daniel Niculae cu tovarășul lui Horas din Băneasa.
Au un bar al lor acolo și pun pariuri. Horas care venea și la Mogoșoaia, că Rapidul a făcut blaturi și la Mogoșoaia în divizia B. Vorbea Horas cu gluga în cap cu Niculae.
Sunt 5-6 jucători, nu-i mai enumăr că iar mă înjurați și m-am săturat. Sunt 5-6 jucători care sunt gașca lor, brigada lor. Sunt vreo doi antrenori. Unul fiind Miță Iosif. La Mutu s-au făcut (n.r. pariurile) pe sub el, n-a știut de toate. El era la alt nivel. Era Mutu, cu 12 dani la fotbal.
Băieții din galerie dacă au halit din pariuri? Poți să-i condamni? Și pe mine m-a întrebat un băiat de la Tribuna a doua dacă știam că Rapid trântește meciuri. Credeți că nu profitam?! Ba da, cred că ar putea toți dintre noi.
Se știe că acum Craiova o să ne bată cu 4-1 la scor corect. Cred că toți dintre voi ați pune bani, chiar dacă sunteți cei mai înfocați rapidiști. Și eu! Mie nu mi-a spus nimeni de blaturi, că eu nu mai eram din familia Rapid”, a declarat Vlad Baltazar, conform iamsport.ro.
Liviu Ungurean, confesiuni pentru galeria Rapid, direct din spatele gratiilor
Liderul galeriei giuleștene a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus reținerea a 16 persoane, inclusiv a lui Ungurean, într-un dosar legat de introducerea materialor pirotehnice pe stadioane.
Liviu Ungurean a transmis un mesaj, direct din arest, pentru suporterii de la Rapid. „Bocciu” speră că va fi eliberat până la următorul meci al grupării sale, cel cu Universitatea Craiova, care se va disputa pe 30 martie.
„Salutare dragi Rapidiști,
Prin intermediul lui Gigi Corsicanu s-a luat legătura cu avocatul lui Liviu Ungurean, iar Liviu ne-a transmis că le mulțumeste tuturor Rapidiștilor că sunt alături de el, și face apel la toată suflarea Rapidistă să fie alături de echipă, poate mai mult decât atunci când era el în peluză! Iar la meciul cu Farul și-ar fi dorit să audă galeria Rapidului până acolo unde este el reținut.
Nu vrea să lase galeria acum la greu, și speră la o decizie favorabilă și corectă din partea instanței. Are încredere atât în instanță cât și în Dumnezeu că totul se va clarifica, și la meciul cu Craiova își dorește să conducă galeria Rapidului așa cum a făcut-o până acum.
Liviu face apel la calm către toți Rapidiștii, iar în cazul în care decizia instanței va fi defavorabilă, atunci se va lua o hotărâre în privința viitorului galeriei Rapidului.
Vom reveni cu detalii după decizia instanței!”, a transmis pagina Visiniu.ro.