Se poartă negocieri între Gigi Becali și Nelu Varga pentru transferul anului în Superliga, reprezentat de eventuala mutare a lui Ermal Krasniqi de la CFR Cluj la FCSB.
Fotbalistul kosovar în vârstă de 25 de ani a fost adus în Gruia din țara natală, de la FC Ballkani, fosta adversară a ardelenilor din grupele Conference League, în luna ianuarie a acestui an, în schimbul sumei de 200.000 de euro.
El a avut un impact instant asupra jocului echipei antrenate la acel moment de Dan Petrescu și a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lot pentru câteva luni, fapt ce a stârnit atunci un interes din partea celor de la Lazio pentru el.
Evoluțiile sale foarte bune au venit în contextul în care era folosit în flancul stâng al ofensivei, într-un sistem 4-3-3. Ulterior, după plecarea lui Dan Petrescu de la CFR și numirea lui Andrea Mandorlini în funcția de antrenor principal, la echipa clujeană s-a produs o schimbare de sistem, tehnicianul italian preferând sistemele cu 3 fundași centrali, 3-4-3 sau 3-5-2.
Astfel, în condițiile în care într-un astfel de sistem jucătorii din benzi sunt nevoiți să facă un efort foarte mare pentru a susține ambele faze ale jocului, Ermal Krasniqi a prins mai rar echipa și, atunci când a fost trimis pe teren, evoluțiile sale au avut de suferit.
Așa s-a ajuns ca el să fie rezervă la fosta campioană a României, situație pe care Gigi Becali vrea să o speculeze în această fereastră de mercato.
CFR-ul e echipă puternică. Îmi place ăla, care de ce mi-era mie frică, n-au jucat cu el. Din stânga ăla cu viteză. (n.r. Ermal Krasniqi). A intrat, dar n-a jucat în viteza lui. Dacă mă pui să aleg un jucător de la ei, primul îl aleg pe ăla, Krasniqi. Ăla e cel mai bun al lor, părerea mea. Dacă nu-l vrea și nu joacă cu el, să mi-l dea mie. Dacă-l dă, îl iau! Cu cât l-a luat el? Îi dau 300.000, cât a dat pe el, dacă a dat”, a spus Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.
CFR-ul e echipă puternică. Îmi place ăla, care de ce mi-era mie frică, n-au jucat cu el. Din stânga ăla cu viteză. (n.r. Ermal Krasniqi). A intrat, dar n-a jucat în viteza lui. Dacă mă pui să aleg un jucător de la ei, primul îl aleg pe ăla, Krasniqi.
Ăla e cel mai bun al lor, părerea mea. Dacă nu-l vrea și nu joacă cu el, să mi-l dea mie. Dacă-l dă, îl iau! Cu cât l-a luat el? Îi dau 300.000, cât a dat pe el, dacă a dat”, a spus Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.
La scurt timp, întrebat în legătură cu acest subiect, Nelu Varga a transmis că este dispus să îl cedeze pe Ermal Krasniqi la FCSB în schimbul unei sume corecte, din punctul său de vedere.
Domnul Becali să facă oferta! Doar atât îi spun, fotbaliștii buni costă, discutăm, să-mi facă o ofertă pentru Krasniqi”, a spus Nelu Varga, conform sursei citate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER