Negocierile dintre CSA și FCSB sunt în impas, dar vicecampioana are timp până pe 21 iulie să-și aleagă arena pentru derby-ul cu Dinamo: „Nu există dată limită!” Planul B, în cazul în care varianta stadionului „Steaua” pică: „E omologat!” | EXCLUSIV

Revenirea FCSB-ului în Ghencea a adâncit și mai mult conflictul dintre vicecampioana Superligii și Clubul Sportiv al Armatei în ultimele zile. Luni, reprezentanți ai formației din Berceni, dar și ai LPF și FRF, ar trebui să omologheze stadionul „Steaua” pentru Superligă. În acest moment, însă, este aproape imposibil să se ajungă la o înțelegere între cele două părți pentru disputarea meciului cu Dinamo în Ghencea. Planul B este, din informațiile ProSport, „Arcul de Triumf”, dar trupa antrenată de Elias Charalambous nu este într-o cursă contracronometru. Conform lui Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, în exclusivitate pentru ProSport, FCSB poate anunța stadionul disputării derby-ului cu rivalii din „Ștefan cel Mare” chiar și vineri, 21 iulie, cu o zi înainte de meci, în cazul de față!

Justin Ștefan, secretar general LPF: „Nu există termen limită în cazul de față!” 

În ultimele zile, subiectul legat de revenirea FCSB-ului în Ghencea a fost un adevărat roller-coaster. Dacă, inițial, vicecampioana era ca și dată gazdă pe stadionul „Steaua”, astăzi, conform ultimelor informații, un acord între FCSB și CSA este aproape imposibil.

Luni, reprezentanți ai formației din Berceni, dar și LPF sau FRF ar trebui să meargă în sectorul 6 pentru a omologa arena de 30.000 de locuri pentru Superligă. Există șanse mari ca acțiunea să fie amânată. Totuși, aceasta ar putea avea loc în zilele următoare, dacă se ajunge la un consens.

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat, pentru ProSport, că, în cazul de față, echipa lui Gigi Becali poate stabili arena pe care va disputa meciul cu Dinamo chiar și pe 21 iulie, vineri, cu o zi înaintea meciului.

Nu există un termen limită, având în vedere că, până în momentul de față, cei de la FCSB nu au anunțat niciun stadion pentru meciul cu Dinamo. Rămâne de văzut. Stadionul „Steaua” ar trebui omologat luni, dar, dacă nu s-au înțeles pe parte juridică, e clar că se amână și discuția cu omologarea. În cazul în care nu se joacă pe Ghencea, trebuie să ne comunice alt stadion. Momentan, nu avem cerere pentru alt stadion decât „Steaua” de la FCSB. Cât timp nu e anunțată o arenă, nu ne putem lega de termenul de zece zile. Ei, teoretic, pot, în cazul de față, să aleagă stadionul și cu o zi înainte de meci, dar nu cred că se va ajunge acolo. N-au cum să piardă cu 3-0 la masa verde, obiectivul nostru este să se joace toate meciurile. Vom discuta cu cei de la FCSB la începutul săptămânii viitoare și vom avea o arenă.”

„Arcul de Triumf este omologat de Dinamo, pot juca acolo”

După cum ProSport a anunțat în exclusivitate, FCSB a trimis o solicitare scrisă pentru a închiria „Arcul de Triumf”, ca plan B, în vederea disputării meciului cu Dinamo.

Arena este deja omologată pentru Superligă, iar rivalii din „Ștefan cel Mare” vor juca luni, de la 21.30, pe arena din fața Mânăstirii Cașin cu Universitatea Craiova.

Dacă aleg „Arcul de Triumf”, pot juca, nu mai trebuie să-l omologheze, au făcut-o deja cei de la Dinamo. Omologarea e pe arenă, nu pe echipă. Pot veni pe „Arcul de Triumf” dacă se înțeleg cu cei de acolo. Așteptăm să vedem ce stabilesc.”, a completat Justin Ștefan, pentru ProSport.

În prima etapă din sezonul 2023-2024 al Superligii, FCSB se deplasează la Târgu Jiu, pentru meciul cu FCU Craiova 1948. Oltenii lui Mititelu vor juca cu casa închisă meciul cu vicecampioana campionatului, întrucât partida este sold-out de miercuri, 14 iulie.

  • 12.518 este capacitatea stadionului „Tudor Vladimirescu”, din Târgu Jiu.
Publicat: 15 07. 2023, 16:30