Dan Șucu a fost interesat să investească la clubul lui Gică Hagi înainte de a se implica la Rapid.
Farul Constanța domină autoritar Superliga, unde este pe prima poziție, la opt puncte în fața ocupantei locului secund, Rapid. Gică Hagi a spus, de câte ori a avut ocazia, că nu dispune de finanțele necesare pentru a duce echipa la nivelul pe care și l-ar dori, astfel că așteaptă investitori alături de el. „Regele” a fost la un pas de a lucra cu Dan Șucu, omul de afaceri care în cele din urmă a ales să își unească puterile cu Victor Angelescu, la Rapid.
Dezvăluirea a fost făcută de Cristian Bivolaru, directorul general al Farului Constanța.
Dan Șucu a negociat cu Gică Hagi implicarea sa la Farul Constanța, însă discuțiile nu s-au concretizat. În cele din urmă, puternicul om de afaceri a fost convins să i se alăture lui Victor Angelescu la clubul de lângă Podul Grant.
„Domnul Șucu a fost unul dintre cei care făceau parte dintr-un grup foarte puternic care vrea să cumpere acțiuni și a făcut-o la Rapid. Până nu vezi documentele semnate n-are niciun rost. Este un tip puternic, cunoscut. La noi, cine vrea să investească milioane de euro trebuie să fie un om puternic.
Suntem în discuție cu mai mulți. Intenții extrem de serioase au existat, dar ele nu s-au materializat. Avem o firmă românească, care este și persoană fizică și persoană juridică. Respectivul are și firmă. Are mai multe domenii. Nu e unul singur, pentru că oamenii vor să vină și împreună cu alți asociați, alți parteneri.
(n.r. Farul nu va putea juca în Europa) E foarte apăsător un astfel de caz și noi sperăm la o decizie în favoarea noastră”, a declarat Cristian Bivolaru, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER