Neil Lennon a făcut marele anunț despre Albion Rrahmani, după ce conducerea Rapidului a solicitat nu mai puțin de 8 milioane de euro pentru ca fotbalistul să fie transferat în străinătate.
Atacantul kosovar a avut parte de un sezon foarte bun în tricoul giuleștenilor, fiind unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. Astfel, a intrat pe radarul mai multor echipe importante din Europa, care doresc să-i obțină semnătura.
Albion Rrahmani a avut parte de un sezon de vis pentru Rapid București, fiind unul dintre principalii marcatori ai sezonului de Superliga României recent încheiat. Astfel, atacantul kosovar a intrat pe radarul mai multor echipe importante, din campionate puternice ale Europei. Formații precum Sparta Praga și Glasgow Rangers s-au interesat de serviciile tânărului fotbalist, care a reușit să impresioneze în Giulești.
Conducerea Rapidului dorește să obțină aproximativ 8 milioane de euro în schimbul kosovarului, iar zvonurile că el va fi transferat au fost alimentat de faptul că Albion Rrahmani nu a fost prezent la reunirea lotului și nici la primul meci amical disputat de Rapid în această vară, cu Gloria Buzău, încheiat cu scorul de 4-1 în favoarea giuleștenilor.
Recent, Neil Lennon, noul antrenor al Rapidului, a vorbit despre situația fotbalistului kosovar și a dezvăluit că acesta este așteptat să se alăture lotului, fiind învoit pentru o perioadă de timp.
„Sunt foarte mulțumit. E important să câștigi mereu. Am văzut multe lucruri bune azi. Cei tineri s-au descurcat foarte bine. E mult talent la Academie. Ai nevoie de tineri, dar și de jucători cu experiență.
Trebuie să fim răbdători. Rrahmani ni se va alătura mâine. Căutăm să facem transferuri pentru mai multe poziții. Ne dorim un fundaș. Un antrenor vrea orice poziție acoperită”, a declarat Neil Lennon, conform digisport.ro.
Neil Lennon, antrenor adus de Dan Șucu pe banca Rapidului pentru ca echipa să lupte cu șanse reale la titlu în sezonul următor, a debutat cu dreptul. Echipa din Giulești s-a impus în primul amical disputat în fața celor de la Gloria Buzău, cu scorul de 4-1.
Pentru meciul cu Gloria Buzău, Neil Lennon a folosit următoarea formulă de echipă:
Aioani – Onea (Dănilă, 30), Săpunaru (căpitan; Ignat, 46), Bădescu (Iacob, 46), Micovschi (Borza, 46) – Petrila (Pănoiu, 46), Kait (Emmers, 46), Cepoi (Oaidă, 46), Gheorghe (Hasani, 46) – El Sawy (Papeau, 46), Stan (Burmaz, 46).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER