Nelu Varga a luat decizia în cazul transferului lui Panagiotis Tachtsidis la FCSB. Mesajul finanțatorului de la CFR Cluj pentru Gigi Becali, patronul FCSB care e admirator al grecului și care l-ar cumpăra în locul lui Adrian Șut. EXCLUSIV

Nelu Varga a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, despre posibilitatea ca Panagiotis Tachtsidis să ajungă la FCSB.

Panagiotis Tachtsidis (33 de ani) este unul dintre cei mai experimentați și importanți jucători de la CFR Cluj. Evoluțiile foarte bune ale mijlocașului grec i-au atras atenția lui Gigi Becali, care, din informațiile ProSport, ar fi interesat să-l aducă la FCSB, dacă îl va vinde pe Adrian Șut.

Mijlocașul grec a fost adus de CFR Cluj, în vara lui 2023, liber de contract, de la Khor Fakkan. Acesta mai are contract, cu echipa antrenată de Dan Petrescu, până în iunie 2026.

Nelu Varga a luat decizia în cazul transferului lui Panagiotis Tachtsidis la FCSB

Contactat de ProSport, Nelu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a transmis că Tachtsidis nu este transferabil și că nu se pune problema ca acesta să ajungă la FCSB, mai ales după ce gruparea din Gruia l-a cedat bucureștenilor pe atacantul Daniel Bîrligea.

„Nu există așa ceva. Tachtsidis nu e transferabil”, a spus Nelu Varga, pentru ProSport.

În acest sezon, Panagiotis Tachtsidis a dat un gol și o pasă decisivă, în nouă partide bifate pentru CFR Cluj.

Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, Tachtsidis este cotat la 750.000 de euro.

Adrian Șut, pe cale să plece în Arabia Saudită

Miercuri, Gigi Becali a anunțat, în premieră, pentru ProSport, că se află în negocieri cu o echipă din Arabia Saudită, care a oferit două milioane de euro pentru transferul lui Adrian Șut. Totodată, omul de afaceri a spus că nu va accepta plecarea mijlocașului, pe o sumă mai mică de trei milioane de euro.

„E posibil să mai plece jucători, dacă primesc vreo ofertă. Am ofertă pentru Șut, dar nu-mi convine. Nu e bună oferta. Echipa nu mă interesează, e din Arabia Saudită. Ei au dat două milioane de euro, iar eu am cerut trei. Dacă dau trei milioane, pleacă. Azi au mărit la două milioane de euro. Dacă dau trei milioane, îl iau. Dacă nu, nu-l dau”, a spus Gigi Becali, în exclusivitate, pentru ProSport.

În actualul sezon, Adrian Șut a bifat 12 meciuri, în tricoul campioanei României, și a dat trei pase de gol.

În Superliga, FCSB se află pe locul 10, cu opt puncte obținute după șapte meciuri jucate.

Publicat: 05 09. 2024, 17:00
Actualizat: 05 09. 2024, 18:19