Nelu Varga a numit oficial președintele lui CFR Cluj! Patronul a confirmat informația ProSport
Finanțatorul echipei CFR Cluj, Ioan Varga, a anunțat cine este noul președinte al grupării din Gruia, confirmându-se informația ProSport din 13 mai.
CFR Cluj are, oficial, președinte, anunțul fiind făcut de finanțatorul Nelu Varga care, în care acest mod, a confirmat informația ProSport de acum două săptămâni.
Nelu Varga a anunțat că președinte la CFR Cluj este Cristi Balaj
Cristi Balaj și-a dat demisia de la CFR Cluj pe 3 aprilie, la câteva ore după antrenorul Adrian Mutu, cei doi plecând de la echipă după rușinea din sferturile Cupei României, 0-4 la Hunedoara, cu Corvinul.
După aproape două luni, fostul arbitru a fost reinstalat în funcție, anunțul oficial fiind făcut de către finanțatorul lui CFR Cluj, Ioan Varga.
„Balaj e noul președinte. Coman nu mai e luat în calcul”, a declarat Neluţu Varga pentru iamsport.ro.
ProSport anunța, încă din 13 mai, că Balaj va reveni în funcția de președinte al lui CFR Cluj. Fostul arbitru este un nume care convine inclusiv antrenorului principal Dan Petrescu. Cei doi au colaborat de mai multe ori la gruparea din Ardeal.
Balaj se află la al doilea mandat ca președinte al lui CFR Cluj
Cristi Balaj a devenit prima dată președinte la CFR Cluj la începutul lui noiembrie 2021, după ce a demisionat din funcția de președinte al Agenției Naționale Anti-Doping, instituție pe care o conducea din ianuarie 2019.
În acea perioadă, Dan Petrescu era în timpul celui de-al doilea mandat la CFR, început în martie 2019 și încheiat în noiembrie 2020. În sezonul 2019/2020, CFR Cluj a câștigat titlul, al șaselea din istoria clubului.
Dan Petrescu a revenit la echipa finanțată de Nelu Varga în august 2021 și a stat două sezoane, în care a câștigat titlul în 2021/2022, jucând și de două ori Supercupa României.
CFR Cluj va juca în preliminariile Conference League
În iunie 2023, Dan Petrescu a semnat cu echipa sud-coreeană Jeonbuk, de la care a plecat în aprilie. Avea de gând să stea departe de fotbal cel puțin până în vară, dar planurile i-au fost date peste cap de Ioan Varga.
În acel moment, CFR Cluj trecerea printr-o perioadă dură. Eliminată din Cupa României, fără antrenor și președinte, gruparea ardeleană risca să rateze și ultimul obiectiv, calificarea în cupele europene.
Finanțatorul l-a sunat imediat pe tehnician, iar acesta a acceptat într-o primă fază să preia echipa din vară. Lucrurile s-au precipitat, iar Petrescu a fost instalat la finalul lunii aprilie.
Cu el pe banca tehnică, CFR Cluj a obținut trei victorii, 3-2 acasă cu Rapid, 1-0 în deplasare cu FCSB și 5-1 acasă cu Farul. Echipa ardeleană a încheiat play-off-ul pe locul 2, cu 46 de puncte, și va juca în preliminariile Conference League.