Nelu Varga a pus tunurile pe Louis Munteanu şi Dan Petrescu! La un pas de o decizie şocantă: „Eram în stare de orice”

FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Patronul lui CFR Cluj, Nelu Varga, a pus tunurile pe Louis Munteanu și Dan Petrescu, după ce fotbalistul l-a sfidat pe antrenor din cauza faptului că l-a scos de pe teren în prelungiri. În acest context, Nelu Varga le-a transmis un mesaj vehement amândurora.

Louis Munteanu s-a revoltat pe antrenorul Dan Petrescu, în meciul dintre Petrolul Ploiești – CFR Cluj, scor 0-0, pentru că l-a scos de pe teren cu un minut înainte de finalizarea partidei.

Patronul Nelu Varga a pus tunurile pe Louis Munteanu şi Dan Petrescu! „Vă spun sincer, am rămas șocat”

Fotbalistul a intrat pe teren în repriza a doua, înlocuindu-l pe Peter Michael. După ce a fost scos de pe teren, atacantul s-a arătat total nemulțumit. Conflictul dintre cei doi l-a scos din sărite pe patronul Nelu Varga.

„Vă spun sincer, am rămas șocat. Noroc că nu mai iau măsuri la supărare, pentru că eram în stare de orice după meci. Nu mi-a venit să cred ce s-a întâmplat la finalul acestei partide care s-a terminat 0-0. Știți că sunt direct și vă spun la fel de direct: amândoi sunt de vină!

În primul rând, vinovat este Louis Munteanu, care are o vârstă și trebuie să existe respect. Nu putem să construim nimic fără respect și fără responsabilitate. Nu ai voie tu, ca jucător, să ai asemenea comportament și asemenea gesturi față de antrenorul tău. Nu contează cum îl cheamă, cu atât mai mult cu cât este vorba despre Dan Petrescu, un tehnician care ne-a adus atâtea succese. Un om căruia nu degeaba îi spunem antrenorul-trofeu.

Nu ai voie să faci așa ceva. Nu ai cum să crești, nu ai cum să ajungi la un nivel superior cu asemenea gesturi și cu asemenea comportament. Îi transmit clar lui Munteanu că este ultima oară când mai tolerăm așa ceva. Vom vedea care este Regulamentul de Ordine Interioară, vom vedea dacă sunt prevăzute amenzi pentru așa ceva și bineînțeles că vom lua o decizie în acest sens. Dar în mod sigur Louis Munteanu nu va scăpa nepedepsit.

Poate i-au luat mințile și sumele astea de cinci milioane, șapte milioane, care se învârt în jurul său. Are valoare, știm cu toții asta, o știe și el, dar trebuie să o demonstreze pe teren marcând goluri… Și nu marcând în astfel de situații cere nu-l avantajează în carieră”, a precizat Nelu Varga, pentru Fanatik.

Ce a spus Dan Petrescu despre ieșirea lui Louis Munteanu: „Nu o să joace meciul următor”

„Bursucul” și-a justificat decizia de a-l scoate de pe teren pe atacant pe motiv că l-a văzut șchiopătând.

„Louis nu o să joace meciul următor, a luat al 4-lea galben. Da, s-a supărat, e normal să te superi, e încă tânăr, l-am văzut puțin că șchioapătă și am crezut că e accidentat.

Nimic altceva, eu îl înțeleg că e supărat, dar data viitoare ar trebui să fie mai atent. N-am avut nicio problemă, n-am ce să zic mai mult.

O să vorbesc cu el mai multe când ne potolim. El e un băiat excelent, s-a antrenat, a jucat, el voia să joace de la început”, a spus Dan Petrescu.

Publicat: 21 10. 2024, 15:11
Actualizat: 21 10. 2024, 15:34