Nelu Varga, acuzații șocante la adresa lui Sebastian Colțescu, după Farul – CFR! „Mă doare capul, mă doare inima! Ăștia mă omoară cu zile! Nici în codru nu se fură în halul ăsta!” | EXCLUSIV
Nelu Varga a reacționat în exclusivitate pentru ProSport după ce Farul Constanța a învins-o pe CFR Cluj la Ovidiu, scor 1-0, în runda a cincea din play-off-ul Superligii, iar patronul ardelenilor susține că întreaga brigadă de arbitri a dezavantajat-o în mod evident pe campioana României!
Nelu Varga iese la atac după Farul – CFR Cluj 1-0
La numai câteva momente de la finalul jocului de la malul mării, finanțatorul ardelenilor a tunat și a făcut praf întreaga brigadă condusă la centru de Sebastian Colțescu pentru mai multe dintre deciziile luate pe parcursul jocului.
În mod special, Nelu Varga a acuzat faza golului înscris de Adrian Mazilu, unde patronul celor de la CFR Cluj susține că a existat o poziție de offside clară la Tudor Băluță în momentul pasei trimise de Constantin Grameni.
Finanțatorul campioanei României nu i-a iertat pe arbitri nici pentru faza din minutul 90, când inițial Colțescu a arătat punctul cu var după un contact în careu între Gustavo Marins și Rangelo Janga, însă a revenit asupra deciziei după ce a consultat VAR.
În ciuda nemulțumirilor lui Varga, Marius Avram a analizat faza și a subliniat că nu a fost lovitură de la 11 metri.
„Sunt terminat. Mă doare capul, mă doare inima. Nu se poate așa ceva. Nici în codru nu se fură în halul asta. Îmi vine sa plâng de nervi. Ofsaid clar la gol. Du-te, bă, frate și uita-te tu la VAR. Apoi am 11 metri clar. Ăla dă în jucătorul meu și îl pune jos. Coltescu da 11 metri corect, iar apoi ce face?
Își bate joc de noi și ne anulează lovitura de la 11 m! Dați titlul cui vreți, că îmi e clar că nu se mai dorește ca CFR să fie campioană! Nu mai pot. Am ajuns bătaia lor de joc. Ăștia mă omoară cu zile. Bag bani în fotbal și am ajuns o bătaie de joc.
Cu ce am greșit noi? Nu cerem pomană, dar arbitrați fraților corect. Dacă nici cu VAR-ul nu sunteți în stare, atunci ce vreți sa mai fac? Nu pot sa mai tac. Am tot fost tocați în acest campionat. Sunt terminat de supărare. Asta a fost jaful jafurilor”, a spus Nelu Varga, pentru ProSport.
Echipele de la Farul – CFR Cluj 1-0
FARUL (4-3-3): Aioani – Kiki, Larie (cpt.), M. Popescu, Borza – Artean, Nedelcu, Băluță – Mazilu, L. Munteanu, Grameni
REZERVE: Buzbuchi – Sîrbu, Gustavo Marins, Boli, Casap, N. Popescu, Barbosa, Sali, I. Cojocaru
ANTRENOR: Gheorghe Hagi
CFR CLUJ (4-3-3): Scuffet – Manea, Yuri, Burcă (cpt.), Braun – Boateng, Muhar, Cvek – Petrila, Janga, Krasniqi
REZERVE: Sava – Peteleu, Țîru, Hoban, Bordeianu, Fica, Yeboah, Bîrligea, Maglica
ANTRENOR: Dan Petrescu
Stadion: Academia Hagi – teren principal (Ovidiu – Constanţa))
Arbitru: Colţescu Sebastian (Bucureşti) / A1: Mitruţi Daniel (Craiova), A2: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe)