Nelu Varga, patronul echipei CFR Cluj, s-a declarat impresionat de Philip Otele, extrema stânga în vârstă de 24 de ani a ardelenilor, după victoria cu U Cluj.
Partida dintre U Cluj și CFR Cluj s-a disputat luni seară, în cadrul etapei a șasea din Superliga, pe Cluj Arena și s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 3-4, după ce gazdele au condus cu scorul de 2-0. Au marcat Ianis Stoica (min. 10 și min. 38) și Dan Nistor, din penalty (min.78), pentru U Cluj, iar pentru CFR Cluj au înscris Otele (min. 45+3), Avounou (min. 56), Ajeti (min. 68) și Betancor (min. 82).
Philip Otele a fost cel care a marcat primul gol al fostei campioane a României și a pasat apoi decisiv și pentru reușita lui Ajeti.
Patronul Nelu Varga s-a declarat impresionat de Philip Otele și este convins că alături de Daniel Bîrligea va face unul dintre cele mai puternice cupluri de atac din Superliga.
„Caliățile lui Otele sunt de-a dreptul incredibile. A făcut aproape tot. A marcat, a dat pase. Împreună cu Bîrligea va face un duo superb în Superligă”, a spus Neluțu Varga, potrivit Fanatik.
Cotat la 650 de mii de euro de către Transfermarkt, Philip Otele a ajuns la CFR Cluj în vara acestui an, din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de UTA Arad.
În acest debut de sezon, Philip Otele a jucat cinci meciuri pentru CFR Cluj în Superliga și a reușit să înscrie un gol, cel din partida cu U Cluj. Nigerianul a bifat și două apariții în Conference League, în dubla manșă cu Adana Demirspor.
„Când joc încerc să dau tot ce am mai bun. A fost foarte greu, dar am arătat cât de puternici suntem din punct de vedere mental”, a spus Philip Otele, după U Cluj – CFR Cluj.
Andrea Mandorlini, antrenorul italian al lui CFR Cluj, l-a felicitat, la rândul lui, pe Philip Otele pentru prestația de pe Cluj Arena.
„La 2-0… Am făcut greșeli, golul 2 l-am primit mult prea ușor. Însă, în unele meciuri totul se schimbă. Am avut puțin noroc apoi, am marcat în ultimul minut al primei reprize. Ne-am schimbat mentalitatea apoi, am intrat în repriza a doua mult mai bine. La final s-a văzut, însă, că suntem foarte obosiți. Consider că suntem cam o lună, două în spatele altor echipe cu pregătirea.
ce îl privește pe Sava, a făcut câteva lucruri foarte bune azi. La antrenamente vorbesc mult cu jucătorii, sunt puțin mai dur, dar îi înțeleg pe fotbaliști. Câteodată jucăm cu bucurie, câteodată nu. Azi trebuia să câștigăm, după eliminarea nemeritată din Conference League. De asemenea, după înfrângerea cu FCSB din rundă precedentă… Aveam nevoie de această victorie.
Jeboah are alte caracteristici. Dar Otele a făcut un meci mare azi și îl felicit. Sunt foarte mulțumit, el chiar avea nevoie de acest meci, ca să fie bine”, a spus Andrea Mandorlini, după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER