Nelu Varga e convins că a dat marea lovitură cu transferul lui la CFR Cluj, dar i-a pus în contract „clauza fricii supreme”. Cum poate rupe patronul ardelenilor acordul cu Omar El Kaddouri

Omar El Kaddouri, mijlocașul ofensiv marocan în vârstă de 33 de ani, a fost prezentat oficial la CFR Cluj, iar ardelenii își pun speranțele în noua achiziție.

Patronul Nelu Varga a avut grijă să îi introducă în contract o clauză specială marocanului.

Nelu Varga i-a pus o clauză specială lui Omar El Kaddouri la CFR Cluj

După ce și-a învățat lecția cu Yevgen Konoplianka, extrema stânga în vârstă de 35 de ani care a jucat doar 54 de minute pentru CFR Cluj în acest sezon, Nelu Varga și-a luat măsuri de precauție.

Omul cu banii de la CFR Cluj i-ar fi pus lui Omar El Kaddouri o condiție în contract. Marocanul ar trebui să joace cel puțin zece meciuri până în vara acestui an, susține Fanatik.

Dacă mijlocașul nu atinge această bornă, CFR Cluj își rezervă dreptul de a-i rezilia unilateral contractul fotbalistului la finalul acestui sezon.

Marocanul ar urma să câștige un salariu lunar de 15 mii de euro la CFR Cluj în primul an. Ulterior, venitul său va crește la 20 de mii de euro în al doilea sezon, respectiv 22 de mii de euro în ultimul an de contract, notează sursa citată.

Ce a spus patronul Nelu Varga despre Omar El Kaddouri

Nelu Varga s-a arătat încântat de transferul lui Omar El Kaddouri, caracterizând această mutare drept „o adevărată lovitură”.

„El Kaddouri este o adevărată lovitură. După părerea mea este cel mai bun jucător care a venit în ultimii ani în campionatul României. SuperLiga nu a mai văzut un jucător precum El Kaddouri. Nu are sens să mai trecem în revistă echipele la care a fost.

Este un super fotbalist și o super lovitură pe care am reușit să o dăm pentru fanii CFR Cluj. Nu am mai văzut un jucător ca El Kaddouri aici. Mai pregătim și alte bombe, vrem titlul și vom întări echipa cum nu s-a mai văzut în fotbalul românesc, veți vedea”, a spus Nelu Varga, potrivit Fanatik.

Cotat la 600 de mii de euro de către Transfermarkt, Omar El Kaddouri a ajuns la CFR Cluj fiind liber de contract din vară, când s-a despărțit de PAOK Salonic, după șase ani petrecuți la gruparea antrenată în prezent de către Răzvan Lucescu.

Publicat: 06 01. 2024, 18:23
Actualizat: 06 01. 2024, 18:30