Nelu Varga e gata să facă primul transfer important după eșecul lui CFR cu Rapid! „Are un CV impresionant”
CFR Cluj a pierdut meciul disputat în etapa 25 din Superliga României, pe teren propriu, în faţa celor de la Rapid Bucureşti, 1-0, astfel că patronul Nelu Varga este pregătit să realizeze un transfer important şi să aducă un jucător cu un CV impresionant.
Conform informaţiilor oferite de oficialii echipei din Gruia, jucătorul este deja în probe şi este posibil să semneze un contract cu ardelenii.
Nelu Varga e gata să facă primul transfer important după eșecul lui CFR cu Rapid!
CFR Cluj este pregătită să dea o nouă lovitură pe piaţa transferurilor şi negociază cu un fotbalist cu un CV impresionat, care este liber de contract în acest moment. Este vorba despre italianul Filippo Falco, jucător care este deja în probe la fosta campioană a României. Cristi Balaj, preşedintele celor de la CFR Cluj, a vorbit despre această posibilă mutare şi speră ca ea să se concretizeze, iar Filippo Falco să poată ajuta echipa. Fotbalistul italian a rămas fără echipă la începutul anului 2024.
„Ne dorim să îl luăm. A fost o decizie comună să vedem care e nivelul lui la acest moment. Are un CV super impresionant, are calitate încă, dar a trecut perioada aceea în care mai luăm jucători care doar au jucat la echipe importante. Important e și nivelul la care se află acum și să fie mai bun decât un jucător tânăr care poate juca în poziția lui”, a spus Cristi Balaj, potrivit Fanatik.
Filippo Falco are un CV fotbalistic impresionant
Chiar dacă CFR a realizat mai multe transferuri în această perioadă de mercato, bifând atât sosiri cât şi plecări din lot, Filippo Falco poate fi primit şi el în echipa fostei campioane. Acesta are un trecut impresionant, evoluând în campionate puternice ale Europei. În timpul carierei sale, italianul a fost legitimat la echipe precum Lecce, Pavia, Reggina, Juve Stabia, Trapani, Bologna, Cesena, Benevento, Perugia, Pescara, Red Star şi Cagliari.
În acest moment, potrivit Transfermarkt, cota de piaţă a lui Filippo Falcol este de 700.000 de euro. În 2020, fotbalistul italian era cotat, de site-ul de specialitate, la suma de 5.000.000 de euro.
În această iarnă, în lotul ardelenilor au fost aduși mai mulţi fotbalişti, pentru ca CFR să mai poată spera la cucerirea titlului de campioană. Astfel, la echipă au ajuns Omar El Kaddouri, Alan Aussi, Petar Mamic, Kader Keita și Peter Michael. Ultimul a fost achiziționat pentru 250.000 de euro de la Vaasan Palloseura, în timp ce restul jucătorilor care au fost aduși în Gruia erau liberi de contract.